DESPRE SCRIS ȘI ALTE "BOLI MENTALE"

Nu de puține ori, se spune despre un artist, (în orice domeniu al artei ar activa), "lasă-l în pace...e în lumea lui". Niciodată nu a fost clar, dacă această expresie denotă compasiune, dispreț, sau respect. Cert este însă, că poate nici o altă expresie, nu ar fi atât de potrivită, referitor la un artist. Fie el, compozitor, pictor, sculptor, instrumentist, interpret, fotograf, scriitor, etc. Pentru că într-adevăr, modul în care un artist percepe apsolut tot ce-l înconjoară, este diferit. La fel de diferit cum este și intensitatea cu care simte și "citește" oamenii. Tocmai pentru că în "lumea lor" profunzimea simțirilor este la cote maxime. Dintre toți cei "sacrificați pe altarul artei" însă, cei mai des "etichetați" "nebuni", au fost scriitorii. Uneori datorită naturii lor poate excesiv de boeme, uneori pentru ghemotoacele de hârtie aruncate pe fereastră, uneori pentru scrierile prea profunde sau prea superficiale, alteori pentru folosirea scrisului pe post de... armă. (Uneori de atac, alteori de auto-apărare). Da... niște nebuni! Niște nebuni, gata oricând să-și piardă nopțile, descătușîndu-și lumea. Eliberându-și câinii care le țin cele două lumi, în lanț. Eliberându-și îngerii și demonii, în același timp, pentru a le bântui muzele. Muzele acelea pe care de cele mai multe ori, cititorii încearcă să le ghicească. (De cele mai multe ori, chiar cred că le-au descoperit... de cele mai multe ori, se inșeală). Scrisul este probabil cel mai puțin pretențios "tălant". Pentru că nu ai nevoie decât de-un creion și-o coală de hârtie. Dar... așa o fi? Oricine are un creion și-o coală de hârtie! Da, dar îi lipsește..." lumea lui". Lumea aceea în care strălucirea nu vine din gablonțuri... ci din creație. De aceea, un scriitor nu va fi niciodată singur, sau... fără muză. Pentru că "muza" e tot ce vede, tot ce aude și tot ce simte. De aceea, acești "nebuni", sunt mai periculoși decât alți "nebuni". Nu s-a stabilt încă dacă aceasta e un blestem, sau o binecuvîntare. Dar până se va stabili asta, ei sunt nebunii care pe-altarul unei strofe, sau a unui fragment de proză, se-aruncă cu ochii-nchiși în Soare!