Despre teatru, ca refugiu. Despre Claudiu Bleonţ. Despre Novecento.

Mi se întâmplă adesea, dacă nu scriu imediat, după ce am fost martor la un concert, la o piesă de teatru, să intru în pană de …titluri, în pană de gânduri. Şi atunci apelez la prepoziţia ,,despre”. Ne este aşa la îndemână să vorbim întotdeauna, să ne dăm cu părerea despre una, despre alta.

Dar să intru în subiect. Am fost marţi seara la teatru. Sună pretenţios. De fapt, am fost să îl văd pe Claudiu Bleonţ, jucând. În Novecento. Text: Alessandro Barrico. Adaptare şi regie: Andra Negulescu.

De obicei, înainte de a merge să văd o piesă de teatru, mă documentez. Merg de cele mai multe ori pentru actori.

Cel mai mult mi-a plăcut recenzia de pe site-ul www.amdoar18ani.ro...

Are o doză de sinceritate şi naivitate, specifică vârstei.

,,Novecento este o carte relativ micuţă, ce la prima vedere nu pare mare chestie. Cu toate acestea, ideea e că pe cât e de mică, pe atât e de frumoasă. Oceanul, un vapor, un om şi un pian. Sunt de ajuns pentru a te surprinde. (…) Novecento este un copil găsit pe un pian de la clasa I a vaporului Virginia, ce naviga prin mijlocul oceanului.

Acestea sunt lucrurile ce reprezintă întreagă viaţă a lui Novecento: pianul (muzica), vaporul şi oceanul.

Şi acum te gândeşti: oare sunt de ajuns aceste lucruri pentru un om ca să fie fericit? Poate un om normal să-şi trăiască întreaga viaţă pe un vas? În mod normal, probabil că nu. Tocmai acest lucru îl face pe Novecento special (aceasta fiind părerea mea).

Cu toate acestea, Novecento, pe numele său complet “Danny Boodmann T D Lemon Novecento” consideră că un om este special şi trăieşte atât timp cât are o poveste de spus”, scrie tânărul, tânăra pe site-ul respectiv.

În ceea ce mă priveşte, am aflat povestea lui Novecento de la Claudiu Bleonţ. Precizez de la bun început: eram curioasă cum e Claudiu Bleonţ pe scenă, pentru că la tv, îl mai săream. Îi admir naturaleţea, spiritul ludic, dar ceva lipsea…poate îi invidiam firescul interacţiunii sociale, spre deosebire de autocontrolul din capul meu.

Revenind la spectacolul de aseară, Claudiu Bleonţ când joacă, joacă şi se joacă. Marţi seara, la Bistriţa, a făcut un rol bun, chiar foarte bun. O spune un om care iubeşte teatrul, fără alte pretenţii.

M-au pus pe gânduri unele replici, m-a pus pe gânduri actorul Claudiu Bleonţ. E vorba despre exact acelaşi lucruri pe care le-am dezbătut înainte de spectacol cu domnul Victor Ştir.

E vorba despre refugiu. E vorba despre joc. E vorba că uităm să mai fim noi. Ne luăm cu treabă şi uităm să mai vedem în jurul nostru.

Şi, din când în când mai vine un actor, un muzician şi ne mai deschide ochii minţii. Şi se aşterne liniştea.

Marțiseara, am văzut un Claudiu Bleonţ, care ştie să se joace, să spună poveşti, să fie ghiduş. Bleonţ e un adult vesel.

A fost un spectacol bun. Cu o sală plină. Mulţi tineri. Ştiu că mulţi dintre ei, mai ales ele, şi-ar fi dorit un autograf, dar Bleonţ s-a jucat cu ei, ele, de-a v-aţi ascunselea.

Dar, asta e farmecul lui. Ştie să ne surprindă, să ne bucure, să ne pună pe gânduri. Ştie să râdă…chiar şi de el.