Revista ACSR

Destine literare – nr. 59-60/noiembrie-decembrie 2014

Pe coperta I a revistei de cultură editată de ACSR – Asociaţia Canadiană a Scriitorilor Români, nr. 59-60/noiembrie 2014, ne întâmpină urări: „La mulţi ani, România! O briză de speranţă adie spre tine!
Din îndepărtata Canadă, urăm preşedintelui Klaus Iohannis multă sănătate, să fie un nou Vlad Ţepeş în lupta cu nemerniciile pământului! Aşa să ne ajute Dumnezeu!”... ACSR are 13 ani de existenţă 2001-2014. La mulţi ani!
Revista are un colectiv de redacţie prestigios, din care o parte au participat la „Întâlnirile Lumină lină” de la Bistriţa, din anii trecuţi, manifestare excepţională organizată de Primăria Bistriţa şi Centrul Municipal de Cultură „George Coşbuc”, dintre care îi amintim pe directorul publicaţiei – Al. Cetăţeanu, senior editor Ioan Barbu, redactorul şef – Daniela Gîfu (prezentă la Bistriţa), redactor şef adjunct – Muguraş Maria Petrescu (prezentă la Bistriţa), redactor şef adjunct – Eliza Ghinea.
Într-un sumar divers şi bogat, cu bustul scriitorului John Steinbeck pe coperţi, din cuprinsul revistei, care cuprinde editorial, eseuri, cronică de carte, interviuri, poezie, proză, teatru, remarcăm semnăturile unor autori importanţi ai literaturii române contemporane: Victor Crăciun, Corneliu Leu, Mariana Pândaru – Bârgău (prezentă la Bistriţa), regretatul poet Valeriu Bârgău, Ioan Barbu, Adrian Botez, George Filip, Zeno Fodor, Ion Holban, Dumitru Ichim, Muguraş Maria Petrescu, Anca Sîrghie (prezentă la Bistriţa), Ion Padia Tatomirescu, George Petrovai, Paulina Popa, Daniela Gîfu, Florentin Smarandache, Traian Vasilcău, Titus Vîjeu etc.
Dintre prezenţele bistriţene, ne bucurăm să notăm grupajul biling româno-italiană al concitadinei noastre, poeta Melania Cuc, precum şi, la rubrica „Cărţi ce au trecut Oceanul”, revista „Jurnal liber” şi cartea „Jurnal de călător civic” de bistriţeanul Corneliu Florea (alias dr. Dumitru Pădeanu).
O revistă de „Destine literare” a scriitorilor români din Canada.
O publicaţie de ţinută intelectuală deosebită şi de o adâncă şi înaltă spiritualitate şi simţire românească!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5