Diana Morar: Am depus cererea de retragere de pe listele de candidaţi ai PNL BN la parlamentare
Copreşedintele Organizaţiei Judeţene de Femei a Partidului Naţional Liberal, avocatul Diana Morar, s-a retras de pe listele de candidaţi ai formaţiunii la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Acesta fusese votată să ocupe locul 3 pe lista de la Camera Deputaţilor.
"Am depus zilele trecute cererea de retragere de pe listele de candidați ale PNL Bistrița-Năsăud pentru alegerile parlamentare. N-a fost o decizie ușoară. Am pus în balanță multele motive personale: familia, înscrierea la doctorat, planurile de educație continuă, proiectele de business, iar de cealaltă parte nevoia acestui partid, care mi-a fost într-un fel mulți ani o a doua familie, de a ieși întărit din această competiție crucială.
Poate că decizia ar fi fost cu totul alta dacă dezamăgirile legate de modul în care se așează lucrurile în organizația județeană nu s-ar fi acumulat.
Lipsa criteriilor prin recompensarea neimplicării și a lipsei de activitate mi-au lăsat un gust amar și invers, ingratitudinea față de efortul susținut și implicarea atâtor colegi, sunt greu de trecut cu vederea.
Sunt convinsă însă că lucrurile se vor așeza în timp în matca lor firească și în PNL Bistrița-Năsăud.
Sigur că nu pot să mă regăsesc politic decât în valorile liberale.
Poate că un răgaz de reflecție nu face rău nimănui...", a transmis, într-o postare pe facebook, Diana Morar.
De altfel, în luna august, Diana Morar se număra printre cei 7 semnatori ai scisorii deschise către conducerea PNL BN care arăta că "această competiție, care trebuie să fie deschisă pentru orice liberal nu e nici concurs de manechine, nu recompensează neimplicarea, neasumarea ori absența și nu cere altă zestre decât competența personală, integritatea, atașamentul față de valorile PNL, credibilitatea în fața electoratului".
Citiţi şi:
- Şapte liberali, către conducerea PNL BN: Competiţia pentru parlamentare nu e concurs de manechine
- Ioan Turc deschide lista PNL BN pentru Camera Deputaților! Diana Morar, la Senat!
- Deputatul Diana Morar deschide lista la Camera Deputaților, din partea Forței Dreptei! Candidatura a fost admisă de Tribunalul Bistrița-Năsăud
- Robert Sighiartău deschide lista PNL la Camera Deputaţilor, Ovidiu Florean, la Senat
- Deputatul Diana Morar, un nou mandat de lider al femeilor liberale din Bistrița-Năsăud. Cu cine face echipă!
Adaugă comentariu nou