DIN RAFTUL ”CONEXIUNI” – Maria Blaga, ”Nimic fără Dumnezeu”, poezii

”Nihil sine Deo” merită așezat poate pe fiecare copertă de carte, într-un colț. Autoarea de poezii Maria Blaga alege să înalțe acest adevăr la rang de titlu și să imprime, astfel, cărții o notă religioasă, de la bun început. Și prefața preotului profesor, Nicolae Feier ( ”Valoarea omului stă în cât a înțeles și cât trăiește din Sfânta Evanghelie. Versurile acestea sunt Sfântă Evanghelie trăită intens de autoare.”), este menită a călăuzi pașii cititorului prin această carte specializată în durere, deznădejde, rugăciune, speranță. ”Nimic fără Dumnezeu” este o carte care salvează ( un destin ) și care se salvează ( de la anonimat ).
Fiind vorba despre un debut, fără alte încercări colective, în antologii, sau în reviste, așadar un debut absolut, destăinuirea autoarei, sinceră, oferă circumstanțe atenuante și îl invită pe cititor să înțeleagă rostul unui asemenea demers: ”Niciodată n-am crezut că voi strânge ideile și crezurile mele într-un volum de poezie.” Dar ceva s-a întâmplat în materializarea acestui volum, străbătut de la un capăt la altul de fior și de înfiorare. Melosul este popular ”Auzit-ai de sărac?/ Cel ce nu mănâncă-o pâine?.../ Ai văzut pe cel bogat/ Că la masa lui rămâne/...”, patriotic ”Trei țări unite într-un suflet,/ Azi strigă toate la un loc,/ Cinstiți istoria, căci astăzi/ Unire nu mai e deloc!” și bogat în incantații divine ”Dumnezeule cel mare,/ Pașii mei se rătăcesc,/ Când cred c-am ajuns la Tine,/ Calea nu o mai găsesc!”
Poeziile Mariei Blaga sunt cântări, presărate de o trăire poetică, de o sensibilitate aparte, sunt rugăciuni ale zilelor noastre, purtând amprenta credinței, ce se face simțită la orice pas, în orice vers: ” În gara sufletului meu, acolo Te-am găsit,/ Mergeam pe drum desculț prin ploi și nu-mi doream nimic,/ Decât s-asculți chemarea mea, din suflet chinuit,/ În gara sufletului, Doamne, acolo Te-am primit.” Dacă muzica ar fi mai presus de poezie, ea ar pune în valoare versurile predispuse la ritm, la intonare, la aspectul de imnuri închinate Divinității. Există în poezia Mariei Blaga o instanță care se face simțită dincolo de cuvinte. Aceasta este cuibărită într-un suflet încercat, care nu contenește să caute lumina dincolo de întuneric.
În literatura română există exemple de poeți religioși sau fragmente de operă peste care se așează duhul creației în alt fel, dar ceea ce rezistă, și în cazul lor, și în ceea ce o privește pe Maria Blaga, este încrederea în ființa umană, în Om, cu majusculă, ce reușește să învingă timpul, răul, prin zidire: ”Tu, omule, străbați cărarea, prin chin și suferință/ Primind ciocanele durerii și-o mare umilință”.
Cartea ”Nimic fără Dumnezeu” este o antologie proprie, de gânduri alese, așezate în formă artistică, de poezie, care vorbește nu doar despre un destin ( ”Cu palma Ta ai măsurat viața mea,/ M-ai cercetat că Te-am rugat așa;/ Fă-mi cunoscut, Tată, sfârșitul meu,/ Să știu ce este bine și ce-i rău.” ), ci și despre o cauză câștigată, care se regăsește între astral și teluric, între ideal și cotidian, cu orizonturi generoase, este o posibilitate de a privi și înțelege lumea, care nu poate fi revendicată doar de biserică, ci și de poezie.