Directorul CJC BN, Gavril Ţărmure, într-un apreciat recital vocal cu formaţia „Elevation” Songs from Afar (SUA)

O premieră judeţeană şi o surpriză plăcută s-a derulat pe scena Centrului Multicultural Sinagoga Bistriţa, prin participarea, ca invitat special, în calitate de solist vocal, a directorului CJC BN, prof. dr. Gavril Ţărmure, la superbul şi excelentul concetr de jazz susţinut de apreciata, profesionista şi consacrata formaţie de jazz din SUA „Elevation” Song from Afar, care a electrizat publicul numeros, prezent şi avizat în acest gen de muzică.
Deosebitul, sensibilul şi frumosul eveniment a fost organizat de către Primăria Bistriţa, Centrul Cultural Municipal „G. Coşbuc” Bistriţa, Fundaţia Societatea de Concerte Bistriţa în parteneriat cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, fiind o acţiune care a stârnit interesul iubitorilor de muzică de calitate din municipiu.
În deschiderea manifestării a vorbit, cu argumente şi precizăti, despre componenţa formaţiei, valoarea artiştilor profesionişti, cât şi a repertoriului abordat, prof. dr. Gavril Ţărmure, director CJC BN, care a fost provocat de pianistul formaţiei, Lucian Ban, originar din Teaca, cu dublă cetăţenie, să relateze motivaţia pentru care a ajuns în postura de solist vocal al formaţiei din SUA.
Dir. Gavril Ţărmure a mărturisit: „Anul trecut, după concertul aceleiaşi formaţii, la agapa prietenească, la care s-au închinat mai multe pahare, am fost provocat să doinesc pentru membrii de culoare ai formaţiei.
Saxofonistul trupei, Abraham Burton, ascultând doinele interpretate de mine, unele din repertoriul lui Grigore Leşe şi Maria Tănase, le-a apreciat şi a afirmat că ele seamănă izbitor cu cântecele negro-africane pe care i le cânta bunica sa în copilărie şi pe care unele triburi din Africa încă le mai au în repertoriu”.
Astfel, Gavril Ţărmure a fost invitat să înregistreze aceste cântece pentru albumul Song from Afar al trupei Elevation. A urmat un superb recital al trupei susţinut de Lucian Ban la pian, Abraham Burton la sax, John Hebert la bass şi Eric McPherson la drumus (tobe), care au încântat asistenţa prin virtuozitate şi dinamism.
Fiind invitat, apariţia inedită, insolită, în postura de solist vocal, de doinitor a directorului CJC BN, prof. dr. Gavril Ţărmure, a debutat cu dreptul, interpretând, cu acurateţe deosebită, o linie melodică de mare sensibilitate şi cu transmiterea de emoţii şi satisfacţii, de mesaj patriotic românesc al tradiţiilor noastre populare către asistenţă, prin cele 3 doine deosebite interpretate şi prelucrate de formaţie sub formă de jazz popular.
Menţionăm că Gavril Ţărmure este absolvent al Conservatorului din Iaşi, instrumente, Secţia trombon, şi a dat dovadă de certe calităţi vocale de cântăreţ de muzică populară autentic, fiind aplaudat cu generozitate, la scenă deschisă, minute în şir.
La insistenţele publicului, Gavril Ţărmure, în calitate de solist vocal, a interpretat colindul „Ce vedere minunată”, împreună cu sala.
O seară de magie muzicală, cu un nou şi valoros solist vocal, de la care aşteptăm noi înregistrări şi CD-uri.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5