DJT a crescut simţitor în ultimii trei ani
-
View the full image
DJT a crescut simţitor în ultimii trei ani
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Tineret, Deak Zoltan, a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţă de presă, raportul de activitate din ultimii trei ani de când a preluat funcţia de conducere, în urma unui concurs. “În momentul preluării funcţiei, una dintre priorităţile pe care le-am propus a fost de a face DJT-ul cunoscut în rândul oamenilor, în general, şi în rândul tinerilor în mod special”, ne-a declarat Deak Zoltan. În tot acest timp s-au organizat tabere pentru tineri în centrele de agrement proprii, dar şi în alte judeţe. În Centrul de agrement Sângeorz-Băi numărul tinerilor primiţi a crescut an de an, solicitările fiind mai mari decât numărul locurilor existente, ajungându-se de la 507 elevi în 2005, la 1025 în 2008. Pentru această vară sunt solicitări şi rezervări, care pe anumite serii depăşesc capacitatea de cazare. Dacă în 2005 au fost trimişi în vacanţe 236 de copii, în 2008 s-a ajuns la 542. În ultimii trei ani s-au pornit mai multe acţiuni adresate tinerilor, devenite între timp tradiţionale: Ziua Tineretului, traininguri pe diferite teme, festivalul “Noaptea Albă”, “Tineri prin labirint” cu peste 330 de participanţi în 2008, premierea voluntarilor anului, întâlniri periodice cu ONG-urile, organizarea de concursuri locale de proiecte adresate ONG-urilor pentru cofinanţări. Activitatea DJT în aceşti ani este reflectată şi de indicatorii financiari care vin să sublinieze că aceasta a crescut semnificativ de la 262,343 lei în 2005, la 528,550 lei venituri proprii în 2008. Anul trecut s-a finalizat proiectul tehnic şi s-au obţinut autorizaţiile şi avizele necesare privind transformarea sediului propriu într-o bază turistică. La subsolul clădirii se va amenaja un centru pentru tineret, la parter vor fi birourile, iar la etaj şi mansardă vor fi amenajate locuri de cazare pentru tinerii care vizitează Bistriţa. Suma necesară este de 2.517.508 lei. Pentru acest an, directorul Deak Zoltan şi-a propus organizarea de acţiuni noi, în limita bugetelor aprobate, precum şi perpetuarea manifestărilor deja tradiţionale.
Adaugă comentariu nou