Doar sumarul revistei
A apărut, recent, un nou număr (8-9/ 2013) al revistei „Vatra” din Târgu-Mureş. Un număr „îngrozitor” de bun! Aici s-a adunat parcă „toată floarea cea vestită a întregului… Ardeal”, plus alţi câţiva din elita scriitoricească de dincolo de munţi. De data aceasta, însă, nu ne putem îngădui să oferim citate, dintr-un raţionament simplu: pe toţi nu-i putem cita, e limpede, deşi cu toţii ar merita să fie citaţi. Citând însă pe unii, îi nedreptăţim pe alţii, la fel de valoroşi. Prin urmare, musai să ne rezumăm a consemna doar sumarul acestei ediţii, cu totul excepţională.
Eugen Simion a împlinit anul acesta 80 de ani. Prilej de a fi omagiat de Gheorghe Glodeanu (Între timpul trăirii şi timpul mărturisirii), Marian Victor Buciu [(V)esticul Eugen Simion] şi Maria Laura Rus (Rigoare şi adevăr critic). La „Vatra dialog”, conversează Ileana Mălăncioiu cu Iulian Boldea şi Emilian Galaicu-Păun cu Kocsis Francisko. Cronica literară este semnată de Mircea Muthu, „O frescă transilvană”, despre Aripile Demonului, 3 volume, de Mircea Tomuş, Andrei Moldovan, „La o răzvrătire a cuvintelor”, despre poezia lui Matei Vişniec, cu binecunoscuta-i rigoare şi obiectivitate, Alex Goldiş, „Cui i-e frică de specificul naţional?”, despre debutul remarcabil al lui Călin Crăciun, Etnocritica, Al. Cistelecan, „Moaţa absolută (Florica Ciura)”.
Aproape jumătate din paginile revistei sunt dedicate Dosarului Mircea Zaciu, intitulat „Actualitatea lui Mircea Zaciu”. Semnează: Ion Pop, Adrain Popescu, Marta Petreu, Mircea Braga, Georg Aescht, Ioan Muşlea, Irina Petraş, Constantin Cubleşan, Nicolae Oprea, Constantin M. Popa, Ion Buzaşi, Aurel Pantea, Liviu Maliţa, Gheorghe Glodeanu, Mircea Ţicudean, Laszlo Alexandru, Iulian Boldea, Marius Însurăţelu; Ilie Rad îngrijeşte un Epistolar Mircea Zaciu („Scrisori către Octavian Schiau” şi „Scrisori către Ioan Muşlea”). Dosarul se încheie cu „Docuumente pentru biografia lui Mircea Zaciu” (din arhiva Securităţii) selectate şi editate de Dan Culcer.
La rubrica „Cu cărţile pe masă”, Kocsis Francisko scrie despre romanul Melaniei Bancea „Al optulea”, Valeria Cioată despre volumul de versuri „A-Z best” de Emilian Galaicu-Păun, Andreea Pop despre cartea de poeme „Ţara mea” de Iulian Dămăcuş, Gherasim Rusu Togan despre volumul de versuri „Interiorul lucrurilor” de Simona-Grazia Dima, Ion Buzaşi despre romanul „Un singur cer deasupra lor” de Ruxandra Cesereanu, Gellu Dorian despre volumul de versuri „Materia respiră” de Vasile Popovici, Cezar Boghici despre „Inima din creier: 50 de poeme de dragoste” de Emil Cătălin Neghină, Constantin Blănaru despre romanul „Parcurs” al Marianei Gorczyca, Mihai Posada comentează volumul „Despre ordinul suveran al receptării” de Mircea Braga, Eduard Ţară despre volumul „Vis” al lui Andrei Patraş, Constantin Cubleşan despre volumul de versuri Discurs de trecere de Virgil Todeasă, Bogdan Ulmu despre confesiunile Danielei Lemnaru din volumul „Fascinaţţia căutării”. La rubrica „Lecturi”, Iulian Boldea pune sub lupă poezia Ilenei Mălăncioiu, al cărei univers poetic „este unul de o frapantă singularitate, ca tematică, viziune şi ton”, susţine Domnia sa. La „Cartea străină”, Rodica Grigore comentează două romane semnate de Toni Morison (laureat al Premiului Nobel): „Jazz" şi „Iubire”. Cronica plastică este susţinută de Maria Zintz, la expoziţia lui Nistor Coita.
Mai semnează în acest număr: Dan Damaschin, Ion Dumbravă, Daniel Pişcu, Laura Dan şi George Luca (poezie), Mihai Prepeliţă şi Ion Nete (proză), Gheorghe Grigurcu, Franco Moretti, Marcel Cornis - Pope, Carmen – Elena Andrei, Naomi Ionică, Ioanichie Olteanu, Ciprian Vălcan, Daniela Micu, Florina Moldovan-Lircă, Mihaela Rotaru şi Lucian Perţa.
Adaugă comentariu nou