Doi drujbişti bistriţeni pe podium de Zilele Forestierului de la Lunca Ilvei
În prima zi a sărbătorii Zilelor Forestierului, care se derulează la Lunca Ilvei, a avut loc concursul profesional al fasonatorilor mecanici, cunoscuţi popular sub numele de drujbişti.
Competiţia a fost organizată de Asociaţia Forestierilor din România, în colaborare cu FSLIL, pe platforma societaţii comerciale Silvania International din Lunca Ilvei. În faza finală s-au calificat 9 oncurenţi, care au avut de parcurs o serie d eprobe de profil, şi anume doborârea la punct fix în condiţii reale de parchet de exploatare şi probe de poligon pentru demonstrarea îndemânării, a preciziei şi a vitezei de execuţie a operaţiunilor de fasonare a lemnului. Concursul s-a desfăşurat pe perioada a 8 ore, fiind urmărit de un număr important de spectatori şi participanţi la sărbătoarea forestierului român. La sfârşitul competiției ASFOR şi FSLIL au acordat premii în bani.
Locul I a fost adjudecat de Gheorghe Ture (Bistriţa-Năsăud), poziţia a doua a podiumului le-a revenit lui Constantin Tudosia din Piata Neamţ şi Andrei Varga din Bistriţa-Năsăud. Au mai primit menţiuni Gheorghe Moldovan, Simion Istrate şi Anton Guşe, iar diplome de participare le-au fost acordate lui Gheorghe Andreica, Gheorghe Hapca Gheorghe şi Mănăilă Olaru.
Astăzi, de la ora 11, pe platforma societăţii comerciale Silvania International din Lunca Ilvei va avea loc şi şedinţa festivă a evenimentului, anunţă preşedintele ASFOR, Nicolae Ţucunel.
Citiţi şi:
- Zilele Forestierului la Lunca Ilvei
- Diana Morar: Domnule Cristi Niculae, sunteţi de acord că tăierea copacilor din Piaţa Centrală a municipiului sau preferaţi să rămâneţi alături de drujbişti?
- Circulaţia rutieră, deschisă pe un sens, la Măgura Ilvei. Alături de autorităţi, voluntarii de la Silvania International
- La Lunca Ilvei, a avut loc etapa județeană a Concursului național de fizică și chimie pentru elevii din mediul rural IMPULS PERPETUUM! Cine s-a calificat la etapa națională!
- Peste 2000 de bistriţeni sunt pompieri voluntari
Adaugă comentariu nou