Dolha, despre Dorin Popescu: Nu mai are cale de atac. Cu alte cuvinte, e pierdut
Stelian Dolha, lider PNL BN: Domnul Grigore Dorin Popescu s-a pus în afara partidului şi Biroul Politic Teritorial, marţi, la ora 10.00, a luat act de pierderea calităţii de membru. Cu alte cuvinte, ca să fie clar pentru toată lumea şi să lămurim asta: nu l-am exclus pe domnul Grigore Dorin Popescu, aşa cum dânsul spune. Aşa este. Nu l-am exclus. Şi-a pierdut calitatea de membru, pentru că există în statut un articol, mă rog, mai multe, art.16 lit. C, care ne spune că afilierea la un alt partid politic, la care, da a fost până acolo, dar nu pentru asta, ci pentru că a venit şi a continuat să susţină partidul respectiv. Pentru asta şi-a pierdut calitatea de membru.
Şi pe urmă ne-am dus la Codul etic, pentru că a coborât limbajul la suburban, ne-a făcut pe toţi, pe colegii lui de partid, purtători de geantă, trepanaţi şi looseri. Astea sunt adjectivele pe care domnul Dorin Popescu le-a găsit pentru colegii lui. Cu alte cuvinte, nu mai poate să facă parte din PNL. Şi-a pierdut de marţi această calitate şi onoare de membru.
Domnul Dorin Popescu trebuie să mai ştie un lucru, nu mai are cale de atac. Dacă era prin excludere aşa cum a spus exista o cale de atac. Cu alte cuvinte, e pierdut. Concomitent, îşi pierde funcţia de consilier judeţean. Asta se întîmplă concomitent odată cu pierderea calităţii de membru al partidului, pentru că tinerii mi-au cerut-o, pentru că unii seniori au cerut-o. Nu mie, partidului. Cred că PNL, marţi, a făcut un act de igienă elementară. A dat cu pliciul şi pe urmă a măturat.
Citiţi şi:
- PNL BN: Dorin Popescu nu mai este membru al Partidului Naţional Liberal
- Stelian Dolha: Mă aştept să îi văd pe Ioan Ţintean şi pe Dorin Popescu cu pantofii lor de lux, cu pancarte de gât, protestând pentru un mediu mai curat
- Dorin Popescu: Oricât de antipatic ţi-ar fi cineva, trebuie să respecţi statutul. Dacă s-ar dori plecarea mea, se parcurg nişte etape.
- Mihai Bumbu, Luca Peter şi Anton Vlad, la un pas de excludere
- Dolha: Dorin Popescu şi Mirela Cîrcu îşi vor pierde mandatele. Îi lăsăm să zburde către partidul liberalilor roşii
Adaugă comentariu nou