Dorin Popescu: Oricât de antipatic ţi-ar fi cineva, trebuie să respecţi statutul. Dacă s-ar dori plecarea mea, se parcurg nişte etape.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dorin Popescu a declarat pentru cotidianul Răsunetul, că rămâne în continuare membru PNL, iar la Congresul PLR a fost prezent în calitate de invitat al bunului său prieten Călin Popescu Tăriceanu. Popescu a spus că nu are ce ataca la Comisia de etică a PNL, pentru că nu i-a venit nicio decizie.

,,Nu am ce ataca. Ce să atac? Un comunicat? Poi, aşa comunicate poate da domnul Dolha până când îi creşte barba de un metru. Nu are decât să dea comunicate câte vrea el. La fel şi eu pot să dau”, a precizat Dorin Popescu.

Dorin Popescu, vicepreşedinte CJ: Am aflat că s-a făcut o şedinţă la care nu am fost invitat, sunt vicepreşedinte în cadrul Biroului Politic Teritorial BN, aşa îi zice acum. Poziţia mea a fost foarte tranşantă vizavi de liberalismul bistriţean. Nu am fost de acord cu această fuziune şi rămân, în continuare, la părerea că e o prostie.

Dar, oricât de antipatic ţi-ar fi cineva, trebuie să respecţi statutul. Dacă s-a schimbat între timp statutul, probabil, dar nu cred că s-a schimbat în aşa fel încât să nu se aplice la limita bunului simţ. Adică, în calitatea mea de vicepreşedinte al Consiliului judeţean, dacă s-ar dori plecarea mea, se parcurg nişte etape. În primul rând, Biroul Politic Teritorial BN hotărăşte retragerea sprijinului politic care se transmite Delegaţiei Permanente Judeţene, unde se hotărăşte DA sau NU. Dacă e DA, se merge la Delegaţia Permanentă Naţională. Eu sunt demnitar al partidului şi numai Delegaţia Permanentă îmi poate retrage sprijinul politic. Sunt anumite etape. Ori, la şedinţa Biroului Politic teritorial BN, din câte am înţeles, au fost prezenţi doi primari, care au venit la şedinţă, fiind prostiţi. Li s-a spus că vor fi prezenţi toţi primarii şi şi-au dat seama că, de fapt, decât nu au fost numai doi, care se opun schimbării. Relaţia mea cu ei e foarte bună.

Şi nu s-a votat nimic. S-a luat act de un articol din statut. Nu a fost vot. Când e vorba de persoane, e vot secret. Nu am fost chemat. Nu am fost întrebat. Am citit doar un comunicat. Poi, aşa comunicate poate da domnul Dolha până când îi creşte barba de un metru. Nu are decât să dea comunicate câte vrea el. La fel şi eu pot să dau. Nu am ce ataca. Ce să atac? Un comunicat? Trebuie să îmi vină o hârtie în care se precizează: în şedinţa cutare, Biroul Politic Teritorial a hotărât să …cu număr de voturi. Din atâţia prezenţi, au votat atâţia pentru, atâţia împotrivă, atâţia s-au abţinut.

Sunt membru PNL. Ce o fi în viitor, nimeni nu poate ştii. Viaţa rezervă surprize. Dar, eu sunt membru PNL. Am fost la Congresul PLR în calitate de invitat al bunului meu prieten Călin Popescu Tăriceanu care a început politica la Bistriţa. Exact, acum 22 de ani, la începutul lunii septembrie, am făcut prima filială NPL- Noul Partid Liberal la Bistriţa cu Tăriceanu. Am fost colegi de Parlament şi m-a invitat la Congres. Mi-am dorit să văd ce se întâmplă acolo, cu atât mai mult cât sunt ani PDL, PD, FSN, cum vreţi să îi ziceţi.

Spre marea mea satisfacţie au venit toţi primarii PNL, ceilalţi doi cu reprezentanţi, viceprimarul comunei Livezile îl reprezenta pe Traian Simionca, care era bolnav şi avea tratament, şi din partea primarului din Tiha Bârgăului a venit Mereuţă. Ei sunt clar pentru menţinerea unui curent liberal. Întrebaţi, vă rog, fiecare primar, ce părere are despre măsura pe care a luat-o domnul preşedinte Dolha cu echipa lui genială. Întrebaţi-i, că nu am nimic de ascuns. Să vedem care e părerea primarilor cu care lucrez de un an jumătate, că nu am doi ani de când lucrez în Consiliul Judeţean. M-au sprijinit primarii liberali, ne vedem în continuare de treaba noastră.

Foto:Facebook

Comentarii

15/08/14 02:45
simi

Dorinel, dragutule ai incasat-o. In timp ce tu dormeai linistit ca te protejeaza statutul, ca n-au ce sa-ti faca decat Delegatia Permanenta Nationala, adica o structura care se intruneste din an in Pasti, ca poti sa-ti faci mendrele in voie, ai ramas afara cu degetul in gura. Tu chiar ai crezut ca poti sa te bati cu pumnii in piept ca-l votezi pe Tariceanu, sa-l sorcovesti pe Johannis si Quintus, sa-l afurisesti pe Orban si sa scapi basma curata. Iti dai seama ca te-a ras chiar Bucurestiul cu o gaselnita de zile mari. Serios, cine crezi ca-ti mai da castig de cauza?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5