Domnica Dologa și repertoriul autentic, apreciate în Mureș
Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Naţional de Jocuri şi Obiceiuri Populare din Idicel Sat, organizată de „Asociaţia pentru cunoaşterea culturii ţărăneşti”, cu sprijinul Consiliului Local al Comunei Brîncovenești și al Consiliului Județean Mureș, și-a așteptat oaspeții la intrarea în sat cu pâine și sare, dar și cu un grup spectaculos de călăreți. Grupurile folclorice invitate împreună cu localnicii îmbrăcați de sărbătoare au parcurs apoi împreună, în paradă, ulițele satului până în fața Căminului Cultural, unde a avut loc, în prezența oficialităților, festivitatea de deschidere. Mărioara Bârsan, cea care organizează festivalul, spune că scopul evenimentulului se înscrie pe linia păstrării, promovării şi transmiterii jocurilor populare, a cântecelor şi obiceiurilor tradiționale într-o strictă autenticitate şi specificitate locală. Alături de ansambluri au fost prezenți, pe scena din centrul comunei Idicel Sat, rapsozii Mircea Simionca, Mărioara Bârsan, Rafila și Mihai Moldovan, dar și solistele de muzică populară Violeta Man şi Ana Ilca Mureşan. Pentru modul în care știe să se apropie de valorile autentice Domnica Dologa a fost invitată la această manifestare cu un recital aparte, apreciat de publicul iubitor de folclor.
Citiţi şi:
- Duminică, invitata lui Fuego, la TVR 2, este Domnica Dologa, emblemă a cântecului năsăudean autentic
- DOMNICA DOLOGA- 30 DE ANI DE CÂNTEC. Iubitorii de folclor autentic sunt aşteptaţi la un Concert Extraordinar
- Mesajul artiştilor, de Paşti
- Lada de zestre, la loc de cinste la „Andrei Mureșanu”. Paradă-concurs a costumului popular autentic, dar şi atelier de cusături
- Despre secretele gastronomice și costumul popular autentic, acasă, la familia Bodescu. Invitaţi: Nina Rus, Iulia Dragu şi Menuţ Maximinian
Adaugă comentariu nou