Domnului Mihai Răzvan Ungureanu, pretendent la preşedinţia ţării
Cu ani în urmă vă văzusem la TV germană, în vizită în Germania şi m-am bucurat că un tânăr om de ştiinţă reprezintă ţara. Decepţia a început în scurta dv. funcţie de prim-ministru şi continuă acum, datorită acţiunilor dv., vădit interesate de putere, de funcţii înalte. Procedaţi la fel ca şi alţii, care pentru asta îşi vând şi conştiinţa naţională.
Sunt naţionalistă, în sensul propriu al cuvântului, adică să-mi iubesc neamul, dar să respect alte neamuri. Dovadă prietenia mea cu unguri, la Cluj, ca lector la universitate. Puteţi verifica (anii 1957-1970). Sunt însă împotriva extremiştilor unguri din România care ne atacă până şi integritatea statului! Totuşi, nimeni din România nu le arată până unde merge dreptul cuvântului şi al acţiunilor unei minorităţi într-o ţară. Credeţi că o acţiune ca a d-lui prim-ministru al Ungariei, Orban, de a instrui pe minoritarii unguri din România, anual, cum să acţioneze contra unităţii statului român, ba acum şi contra dreptului la vot, s-ar putea întâmpla în alte ţări? Oare în SUA, unde sunt destui extremişti de origine unguri, ar îndrăzni să nu respecte steagul, limba şi legile ţării şi faptul că trebuie să se considere cetăţeni SUA? NU! Dar îşi permit să influenţeze contra României pe americani. Oare ar îndrăzni prim-ministrul Turciei să meargă în Germania să instruiască pe turci, cei 2 milioane de acolo, contra ţării? Oare ar îndrăzni prim-ministrul Danemarcei să procedeze în Germania ca Orban sau prim-ministrul Marocului în Franţa cu marocanii de acolo? NU. Ar îndrăzni oare cineva în SUA şi alte ţări ale LUMII să jignească simbolurile naţionale ale ţării? Pe eroi, limba, steagul etc.? Nu! Dar în România, toleranţa românilor merge pe linia prostiei de frică să nu fie acuzaţi de şovinism! E trecută cu vederea până şi „spânzurarea” lui Avram Iancu! Când v-aţi întâlnit în secuime cu prefecţii, aţi protestat împotriva acestei jigniri? NU. Ca istoric nu aţi învăţat cât au suferit majoritarii români în Transilvania, zeci de ani sub jug unguresc? Oare nu ştiţi că până şi numele românilor au fost schimbate de ei în acte, ca să le maghiarizeze? Tătaru a devenit Tatar! Vasile a devenit Vazul etc. Sutele de mii de soldaţi morţi pentru pământul nostru strămoşesc vă blestemă din mormânt pe dv. şi pe toţi cei care vindeţi ţara bucată cu bucată, cu scuza că sunteţi democraţi!
Dacă aţi ajunge preşedinte, poate vă schimbaţi şi dv. numele în Raszvan? Pentru că Ungureanu se traduce uşor în Magyarosi!
Dr. dr. Ana Tătaru
Citiţi şi:
- Vă convine?
- Preşedintele SUA Clinton: Suntem un stat unitar, cu o limbă şi un steag!
- Numai şi numai în România! (24 iulie 2010!)
- Scrisoare deschisă către domnul Preşedinte al României: ing. Traian Băsescu de la dr. dr. Ana Tătaru, Bistriţa
- Deputatul Bogdan Ivan: Se poate ști dacă prim-ministrul României e penal sau nu? Românii au dreptul să știe adevărul!
Comentarii
Cel mai potrivit, pentru functia de presedinte al Romaniei, este Domnul Johannis de la Sibiu. FDGR il poate sprijini in acest sens si romanii , sunt convins c-o sa-l voteze pe dumnealui cu precadere fata de alti "pretendenti". Problema este sa fie convins domnul Johannis sa accepte asta, in conditiile "frecusurilor" actuale, de la noi din tara. Numai un cetatean de etnie germana ne mai poate salva in aceasta Europa, care efectiv nu ne mai inghite si nu ne mai vrea, sub nici o forma... !
Adaugă comentariu nou