Donaţie de carte la Liceul Tehnologic Agricol din Bistriţa

O familie din Poiana Ilvei, numeroasă cât o echipă de fotbal – 10 băieţi, o fată - portar, şi o mamă care ţinea loc de antrenor şi arbitru. Din cei 11, trei au continuat, după terminarea ciclului primar pe băncile Şcolii Inferioare Agricole, astăzi Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa.
Drept recunoştinţă, după terminarea învăţământului superior, cei trei fiind: ing. Simion Bumbu, ing. Sever Bumbu, care cu ani în urmă a ajuns inginer-profesor de mecanică la Liceul Tehnologic Agricol, menţionat mai sus. Singurul rămas în viaţă a ajuns profesor de limba română, acum pensionar, s-a consultat cu fiii primilor doi fraţi – prof. Pricope Bumbu, şi au căzut de acord să facă o donaţie de carte bibliotecii şcolii din care au pornit în viaţă, acum 70 de ani.
Prin urmare, profesorul pensionar a donat Bibliotecii Liceului Tehnologic Agricol din Bistriţa un număr de 30 de cărţi de specialitate care să folosească elevilor şi profesorilor liceului menţionat.
Vizitând cu această ocazie liceul, pe prof. pensionar Pricope Bumbu l-au impresionat dotările, construcţiile, amintindu-şi că în urmă cu 70 de ani pe aceste locuri era o singură clădire principală, în care funcţionau sălile de clasă, dormitoarele – internat şi cantina.
„Am fost bine primit, cu căldură, de d-na director, prof. Mariana Vlad Ţărmure, şi d-na bibliotecar Carmen Barna, cărora le mulţumesc pentru înţelegere şi amabilitate”.
Iată un gest de generozitate şi bun creştin din partea familiei prof. pensionar Pricope Bumbu, care merită remarcat şi apreciat de opinia publică, de cititorii ziarului nostru şi urmat ca exemplu de generaţiile viitoare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5