Dorin Dobra: Dacă Victor Ponta nu revine rapid ”cu picioarele pe pământ” pune în pericol stabilitatea economiei româneşti
Plecat deja de aproape trei săptămâni din ţară, printr-o stratagemă cel puţin curioasă ( deplasare la Baku şi de acolo cu un avion al premierului turc) şi cu nerespectarea minimelor proceduri de securitate naţională, premierul României nu dă semne că arde de nerăbdare să revină la postul de la care spune că nu a lipsit nici măcar o zi.
Mai mult, deşi toate circumstanţele şi chiar toţi colegii de partid îi transmit că ar trebui să revină în ţară, din vârful patului spitalicesc Victor Ponta transmite fie jigniri la adresa preşedintelui şi opoziţiei, fie măsuri sociale de creşteri salariale, alocaţii, ş.a.m.d.
Îi subliniem însă domnului încă premier al României, şi asta numai datorită autoexilării, că la distanţă de numai câteva sute de km o ţară din cadrul UE şi membră a zonei euro, anume Grecia, trece printr-o criză financiară ce va afecta cu siguranţă stabilitatea monedei europene precum şi a celorlalte monede din zonă şi deci şi a leului.
Acest tip de situaţie necesită un guvern în primul rând capabil de reacţii pe măsură şi, obligatoriu, un guvern prezent la datorie pentru a putea oferi măcar impresia că cineva se ocupă de stabilitatea monedei naţionale.
Din toate aceste motive îi cerem lui Victor Ponta să-şi asume poziţia de politician european, să renunţe la această dramoletă pesedistă naţională, şi să-şi recunoască incapacitatea de a mai conduce guvernul României, nu din cauze fizice ci judiciare, şi mai ales, morale.
Senator PNL, Dorin Dobra
Citiţi şi:
- De ce s-au prăbușit criptoactivele și la ce riscuri ne expunem când le cumpărăm? Cazul „Luna” și corelația cripto-piețe clasice, în Raportul A.S.F. privind stabilitatea piețelor financiare nebancare
- Liderii PNL afirmă că ar avea suficiente voturi pentru învestirea unui Guvern
- Dorin Dobra: Dragnea cere studiu de impact bugetar pe Codul fiscal, dovada că preşedintele Iohannis are dreptate
- Dorin Dobra: Mediul privat aşteaptă în continuare mesaje de la Victor Ponta. Iohannis e singurul care poate oferi ţării altceva
- Companiile chineze interesate de produsele agricole din Bistriţa-Năsăud
Comentarii
Dupa votul din parlament care a validat numirea lui Mihai Razvan Ungureanu la sefia SIE, se pare ca se contureaza o noua majoritate parlamentara favorabila presedintelui Klaus Iohannis. De altfel, presedintele a cerut din nou demisia lui Ponta din fruntea guvernului: "Este inacceptabil pentru o tara europeana sa aiba un prim-ministru acuzat de fapte ilegale. Cel mai bun mod de a rezolva criza este să demisionezi. Dacă este nevinovat, aşa cum pretinde, atunci nu este nicio problemă...", a declarat Klaus Iohannis, intr-un interviu acordat publicatiei Financial Times.
Nimic nu-i intamplator. Inca de la inceputul lunii iunie, Victor Ponta a fost chemat la DNA fiind invinuit de fapte penale.Intamplator sau nu, la sfarsitul lunii mai a fost emisa o Hotarare de Guvern prin care Muftiatul Cultural Musulman din România, primeste in concesiune o suprafata de teren situat pe Bulevardul Expoziţiei din Bucureşti, lângă Romexpo, care are o valoare de inventar de 17,2 milioane lei si pe care urmeaza sa fie construita cea mai mare moschee dintr-o capitală europeană. Faptul că terenul a fost atribuit gratuit comunităţii musulmane, de către Guvern, inainte ca Ponta sa mearga in Turcia pentru operatie la genunchi este oare o simpla coincidenta? Se pare ca nu avand in vedere reactia academicianului Neagu Djuvara,care priveşte proiectul cu indignare: "Eu consider că este absolut inadmisibil ca o ţară care sute de ani a luptat împotriva instalării unor elemente religioase musulmane să fie cea care să devină un centru de răspândire a islamului. E absolut de neconceput".
Adaugă comentariu nou