Doris Rai – mesaj pentru cei care se vor primari ai Bistriței: „Haideți să ne batem în idei și proiecte! Nu mai fugiți de dezbateri ca necuratul de tămâie!”

De la începutul acestei campanii electorale, pretendenții la scaunul de primar al Bistriței se feresc de o confruntare față în față cu orice contracandidat. Totuși candidații cu pretenții bagă capul în pământ atunci când e vorba de dezbateri.

Doris Rai, candidat independent la Primăria Bistrița, a lansat contracandidaților de câteva ori în spațiul public o invitație la dezbatere. Până în acest moment, în Bistrița nu a existat nici o „bătălie” pe proiecte, chiar dacă toți candidații declară pe la colțuri că își doresc dialog.

Rai mai lansează încă o dată provocarea și invită concurența la dezbatere.

„Mă aștept ca acei candidați cu pretenții care anunță că își doresc dialog, respectiv Cristian Niculae, Ioan Turc, Ionuț Simionca, Dan Dumitru Ciobănică și Rodica Dobraniș, să treacă de la vorbe la fapte. Domnilor candidați, vă invit la o confruntare bazată pe proiecte, în ce condiții și în ce loc alegeți dumneavoastră. Dacă veți accepta invitația și provocarea mea, înseamnă că dincolo de viziunile noastre diferite respectați dreptul bistrițenilor de a fi bine informați atunci când ne vor acorda votul. În schimb, dacă vă veți feri în continuare ca necuratul de tămâie de această întâlnire, este clar că nu sunteți sinceri atunci când pretindeți că vreți binele comunității”, declară Doris Rai.

În opinia acesteia, primarul Bistriței nu trebuie să fie un om slab, care nu e în stare să își asume nimic, mai ales atunci când proiectele altui candidat au fost sursă de inspirație.

„Fiți bărbați, domnilor și doamnă candidat! Nu mai bârfiți și nu vă mai ocupați cu lucruri ieftine! Haideți să ne batem în idei și proiecte! Nu mi-e teamă de voi!”, punctează candidata independentă.

Aceasta mai subliniază faptul că bistrițenii nu trebuie să mai fie bombardați cu mesaje populiste și nu ar trebui să fiți atrași în lupte personale, ci în dezbateri pe proiecte, pe aplicabilitatea și coerența lor.

Dacă până vineri, ultima zi de campanie electorală, bistrițenii nu vor avea parte de o dezbatere pe proiecte, Doris Rai îi invită pe contracandidații săi într-o emisiune transmisă live pe Facebook, începând cu ora 21. Rai își arată disponibilitatea de a renunța la o emisiune electorală plătită din propriul buzunar pentru a o transforma într-o dezbatere finală care să îi ajute pe bistrițeni să aleagă primarul cu cele mai bune proiecte.

 

Articol electoral comandat de Doris Gabriela Rai – candidat independent, executat de SC Răsunetul Media SRL, portal www.rasunetul.ro, CUI mandatar financiar: 24200799

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5