Doru Crişan, noul preşedinte al Ligii Aleşilor Locali din PSD

Primarul comunei Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a fost ales Președinte al Ligii Aleșilor Locali PSD din județul Bistrița-Năsăud.

         Conferința de alegeri a Ligii Aleșilor Locali PSD a avut loc în cadrul Comitetului Executiv Județean al PSD Bistrița-Năsăud. Din echipa de conducere a L.A.L. PSD Bistrița-Năsăud fac parte viceprimarul comunei Rodna, Valentin Grapini (secretar executiv), Iosif Gabor, Mircea Romocea și Pop George (vicepreședinți) și George Avram, Vlăduț Purja, Nicolae Lupșan, Niculae Anghel, Ioan Cira, Pugna Ioan, Ioan Măluțan și Vasile Găurean, membri în biroul politic al L.A.L.

         Conform statutului Partidului Social Democrat, Liga Aleșilor Locali ”acţionează pentru aplicarea obiectivelor specifice din Programul Politic al PSD şi din Programul partidului privind activitatea autorităţilor publice locale; urmăreşte respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei şi ale legilor ţării; acţionează pentru consolidarea autonomiei locale şi descentralizarea serviciilor publice, pentru modernizarea şi dezvoltarea localităţilor şi creşterea calităţii serviciilor publice către populaţie”.

         Noua structură de conducere a Ligii Aleșilor Locali a fost aleasă pentru un mandat de 4 ani, se arată în comunicatul PSD BN.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5