Dosare penale pentru conducere fără permis, pentru un tânăr din Ucraina și unul din Viișoara!

Miercuri, doi șoferi au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme, deși nu aveau acest drept. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat un tânăr de 21 de ani, cetățean ucrainean, care conducea un autoturism pe DN 17, în Viile Cristurului, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 110 km/h înregistrată de aparatul radar.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania până în luna martie 2020. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal și efectuează în continuare cercetări pentru conducere fără permis”, se arată în informarea IPJ BN.

La aceeași dată, polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe raza municipiului Bistriţa. A fost identificat șoferul acestuia ca fiind un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Viișoara. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie. Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5