Două autoturisme implicate într-un accident la Maieru. O victimă transportată la spital

Două maşini au fost implicate într-un accident rutier petrecut în această seară pe raza localităţii Maieru. Din primele informaţii, o victimă avea nevoie de îngrijiri, fiind conştientă, cooperantă şi neîncarcerată.

La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor. Victima a fost transportatăla Centrul de Primiri Urgenţe de la Spitalul Orăşenesc "Dr. George Trifon" din Năsăud pentru investigaţii suplimentare. 

"Conform primelor date, un tânăr de 24 ani, din Sângeorz-Băi, care circula pe direcția Maieru-Sângeorz Băi, ar fi încetinit, iar un alt autoturism care circula din spate, pe aceeași direcție, a intrat în coliziune cu acesta. O femeie de 52 de ani, din Maieru a declarat faptul că în momentul impactului, ea se afla la volanul celui de-al doilea autoturism. A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 
În urma accidentului, șoferul de 24 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital.
 
Efectuează cercetări în acest caz, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul, polițiștii din Sângeorz Băi", a transmis Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5