Două posturi de şef serviciu, scoase la concurs de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa
Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa organizează în această lună concursuri pentru ocuparea a două posturi de şef serviciu, respectiv la Serviciul Administrativ şi la Serviciul RUNOS (Resurse Umane, Normare, Organizare, Salarizare). Detalii complete despre cele două concursuri sunt postate pe site-ul instituţiei medicale, sjubistrita.ro.
Pentru postul de şef serviciu la „Administrativ”, concursul se organizează în 22 ianuarie, iar candidaţii trebuie să fi absolvit studii superioare de lungă durată în domeniul inginerie civilă sau ingineria instalaţiilor şi să aibă minimum doi ani vechime în specialitatea serviciului. Dosarele se depun până în 15 ianuarie, la secretariatul SJU Bistriţa. Concursul va consta în probă scrisă şi interviu, fiind declaraţi admişi candidaţii care obţin minimum 70 de puncte la fiecare probă.
Concursul pentru ocuparea postului vacant de şef serviciu la Serviciul RUNOS va fi organizat în 19 ianuarie, având posibilitatea să se înscrie persoane care au diplomă de licenţă în profil tehnic, juridic sau economic şi o vechime de minimum doi ani, dar şi dovada unor cursuri de formare, perfecţionare sau specializare în resurse umane şi/sau salarizare şi/sau managementul calităţii în spitale/sănătate (cel puţin unul absolvit cu examen). Dosarele se depun până în 12 ianuarie, concursul presupunând tot probă scrisă şi interviu.
De asemenea, în vor avea loc concursuri pentru şase posturi rezervate personalului sanitar auxiliar (infirmieră şi îngrijitoare), în data de 17 ianuarie, dar şi pentru un post de agent dezinfecţie, deratizare, dezinsecţie, în 16 ianuarie.
Adaugă comentariu nou