Drogat la volan prin Uriu, băut la volan prin Telcișor

Sâmbătă-noapte, în jurul orei 01.40, polițiștii Secției 5 Poliției Rurală Pentru Rareș, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe Drumul Județean 171, în localitatea Uriu, au oprit pentru control un autoturism care se deplasa din direcția Uriu către Dobric. La volan a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din Dej, iar în urma testării cu aparatul DrugTest 5000, rezultatul a fost pozitiv la metamfetamină, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
De asemenea, în 6 mai, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic, pe un drum comunal din Telcișor, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din localitate. În urma verificărilor, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost 0.28 mg/l alcool în aerul expirat.
În autoturism a fost identificată și soția bărbatului, o femeie de 36 de ani, posesoare de permis de conducere care i-ar fi încredințat soțului autoturismul pentru a-l conduce, deși cunoștea faptul că acesta nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Polițiștii din Bistrița-Năsăud vor fi în continuare la datorie și vor acționa, cu precădere, în locurile aglomerate și pe principalele artere din județ, pentru asigurarea unui climat de ordine și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5