Drogaţi la volan prin Telciu, Livezile, Beclean, Reteag. Şoferi băuţi prin Căianu Mic, Ciceu-Mihăiești, Spermezeu

La data de 9 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe Drumul Național 17C, prin Telciu, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din localitate. Acesta a fost oprit întrucât a circulat cu viteza de 79 km/h. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, testarea cu aparatul DrugTest indicând un rezultat pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.

La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au oprit pentru control pe DC 6A în Livezile, un autoturism. La volan a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din localitate. Acesta a fost testat cu apartul DrugTest rezultatul fiind pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit ieri, pe Drumul Județean 172 între localitățile Beclean și Figa, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Livezile. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Testarea acestuia cu aparatul DrugTest a indicat un rezultatul pozitiv pentru consumul de substanțe psihoactive.

La data de 9 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au oprit pentru control, pe Drumul Județean 171, în Căianu Mic, un autoturism. Testarea șoferului de 36 de ani, din localitate, a indicat valoarea de 1,01 mg/L alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au intervenit la un eveniment rutier produs în Ciceu-Mihăiești. Un ATV condus de un tânăr de 26 de ani, din Cluj-Napoca, a intrat în coliziune cu un alt autoturism. In urma accidentului a rezultat rănirea tânărului. Acesta a fost ulterior testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș, au oprit în Reteag, la intersecția Drumului Județean 170 cu Drumul Național 17, un autoturism. La volanul acestuia a fost identificat un tânăr de 20 de ani, din Beclean. La testarea cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la consumul de substanțe psihoactive.

La aceeași dată polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe Drumul Comunal 37A, prin Spermezeu. La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani, din localitate. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile polițiștii au întocmit dosare de cercetare penală, iar în cazul conducătorilor auto depistați sub influența alcoolului sau a unor substanțe interzise, cei în cauză a fost conduși la spital în vederea prelevării de mostre biologice.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5