Droguri depistate de jandarmi, în această noapte, asupra unor tineri din Bistriţa

       În acdeastă noapte, în jurul orei 1.20, jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au fost solicitaţi să intervină într-o parcare din municipiu unde mai mulţi tineri tulburau liniştea publică prin producerea unor zgomote, larmă şi consum de băuturi alcoolice.

          "Imediat ce au ajuns la faţa locului, jandarmii au trecut la identificarea celor care au tulburat liniştea publică, iar la controlul corporal preventiv au fost descoperite asupra celor doi tineri două plicuri ce conţineau: o substanţă maronie în formă de bilă, respectiv bucăţi de frunze dintr-o plantă, despre care persoanele declară că erau pentru consum propriu. Jandarmii au întocmit pe numele celor doi tineri actele de sesizare conform Legii nr. 143 din 2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, art. 4, pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Actele vor fi înaintate Poliţiei pentru continuarea cercetărilor", transmite lt. col. Geogeta Căşvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5