Drum bun, dragii mei copii!

15 septembrie 2005...O zi încărcată de emoţii şi de amintiri, o zi pe care am s-o aşez, alături de alte zile dragi, pline de semnificaţii, undeva într-un colţ al sufletului meu...Porneam atunci cu voi, bobocii clasei I B, pe drumul greu, dar atât de frumos al învăţăturii.

De-a lungul celor patru ani de şcoală, v-am spus mereu „dragilor”, iar voi aţi simţit că într-adevăr mi-aţi fost şi îmi sunteţi dragi...V-am considerat întotdeauna pe toţi copiii mei de la şcoală, n-am făcut niciodată vreo diferenţă între voi şi am încercat, cât am putut de bine, să vă înţeleg în orice clipă şi bucuriile, şi micile voastre probleme, să creez o atmosferă de lucru caldă, din care să lipsească stresul şi teama... Să vă fac să veniţi cu drag în clasa noastră în fiecare zi, unde să vă simţiţi liberi şi preţuiţi la adevărata voastră valoare...V-am arătat iubirea şi respectul meu prin conştiinciozitate, seriozitate, punctualitate, corectitudine, prin tot ceea ce am făcut împreună pe parcursul acestor ani..În schimb, voi mi-aţi dat mereu acea plăcută senzaţie că munca noastră nu a fost în zadar, mi-aţi adus atâtea satisfacţii şi împliniri, încât acum, când începem să numărăm zilele care ne-au mai rămas până la despărţire, păstrez în minte şi în suflet doar clipele frumoase din toată activitatea noastră. Pe cele cu nori, dacă or mai fi fost, că nu se poate să nu fie în patru ani şi din acestea, le-am şters deja cu buretele, considerându-le nesemnificative.

M-am bazat întotdeauna pe trăsăturile voastre pozitive de caracter, pe ceea ce aţi avut mai bun fiecare dintre voi, considerând că aşa voi reuşi să vă fac să va deschideţi frumos asemeni petalelor unei flori. Şi, într-adevăr, am reuşit în acest fel să vă liniştesc pe cei mai nerăbdători, să vă dau curaj şi încredere celor timizi, să vă fac atenţi atunci când unii dintre voi eraţi distraţi, să vă dau la toţi certitudinea că, împreună, vom reuşi să trecem peste toate hopurile şi să ajungem cu bine la capătul drumului. Am încercat mult să fiu atentă la fiecare cuvânt al meu, la fiecare gest, atitudine şi amănunt din activitatea noastră, pentru că ştiu cât de uşor poate fi rănit un suflet de copil. V-am considerat partenerii mei în educaţie, v-am ascultat şi v-am respectat întotdeauna părerile şi nu m-am sfiit eu însămi să-mi cer scuze dacă, dintr-un motiv sau altul, am fost nevoită uneori să ridic tonul. M-am bucurat pentru progresul fiecăruia dintre voi, oricât de mic a fost el, şi am găsit mereu un cuvânt de laudă, pentru a vă stimula şi a vă îndemna să aveţi încredere în forţele voastre, să continuaţi, fiindcă sunteţi pe drumul cel bun. M-a preocupat în mod deosebit educarea voastră în spiritul omeniei, al cinstei, al respectului faţă de voi înşivă, în primul rînd, şi apoi faţă de ceilalţi, educarea în spiritul muncii şi-al hărniciei.

Mi-e greu să mă hotărăsc acum asupra căror amintiri să zăbovesc mai mult, pe care dintre ele să le chem şi să le dau viaţă măcar pentru o clipă. Poate pe cele legate de perioada bastonaşelor, a literelor, a primelor adunări şi scăderi, a tablei înmulţirii, a problemelor ce uneori ne puneau „probleme”, a cititului sau a povestitului. Sau, poate, mi-aş dori să retrăiesc clipele acelea minunate de la serbările noastre frumoase, de la excursiile de neuitat, de la sărbătorirea zilelor de naştere. Aş vrea să pot da timpul înapoi... Să-i primim iarăşi cu aplauze şi cu vorbe de laudă pe „olimpicii” noştri, de la matematică, să-i încurajăm pe toţi participanţii clasei noastre la diferite concursuri şi manifestări artistice si sportive, să fim iarăşi mândri de rezultatele colectivului nostru, să simţim că toate inimile bat cu aceeaşi forţă şi tărie şi sunt pe aceeaşi lungime de undă...Că „Yes! Yes! Yes! Victorie!”, vorbe cu puteri magice spuse în cor, aveau într-adevăr un efect pozitiv asupra reprezentanţilor noştri...oriunde s-ar fi dus ei...Sau ochişorii închişi şi pălmuţele puse peste ei când, de asemenea, le „transmiteam” concurenţilor noştri toate gândurile bune, le doream din suflet reuşita...Şi au fost multe reuşite, multe nume care au făcut cunoscut numele şcolii noastre ...Le avem şi în acest ultim număr al revistei clasei noastre, „Zâmbet şi lacrimă de copil”, spre aducere aminte peste ani...

Privind în urmă, totul ni se pare acum atât de simplu şi de uşor. Ne vine să zâmbim, gândindu-ne cât de greu am scris primele cuvinte şi de câtă trudă a fost nevoie pentru a deveni şcolarii de astăzi. Vă privesc cu emoţie şi drag, dragii mei copii... Nu-mi vine să cred că voi sunteţi bobocii de acum patru ani. Aţi crescut frumos, aţi muncit cu seriozitate, uneori aţi mai şi greşit, dar greşelile v-au ambiţionat să fiţi mai perseverenţi şi mai conştiincioşi, v-au ajutat să înţelegeţi că, prin studiu, totul este posibil.

La toamnă, veţi păşi în clasa a V-a... Nu trebuie să fiţi speriaţi, deoarece aveţi cunoştinţe, priceperi şi abilităţi care să vă ajute să faceţi faţă cu bine cerinţelor începutului de ciclu gimnazial. Voi trebuie doar să continuaţi munca, să nu vă daţi bătuţi la primul insucces, să fiţi mereu conştiincioşi şi perseverenţi, în acest fel, cu siguranţă, rezultatele nu vor întârzia să apară. Vă doresc să păşiţi încrezători spre clasa a V-a, să creşteţi frumoşi şi sănătoşi la trup şi la minte, să învăţaţi cu sârguinţă, spre bucuria părinţilor voştri şi, desigur, şi spre bucuria mea. Eu vă asigur că vă voi urmări şi vouă zborul, aşa cum am făcut cu toate celelalte serii de elevi, şi voi trăi alături de voi toate bucuriile voastre. Iar, dacă vreodată vă va fi greu şi veţi simţi nevoia să vorbiţi cu cineva şi să cereţi un sfat, indiferent de anii pe care îi veţi avea, nu uitaţi că pentru voi uşa mea va fi mereu deschisă...

Mi-e greu...Acum, la despărţirea de voi, ceva în sufletul meu se rupe..Simt însă că sunt oarecum mai împlinită sufleteşte şi mai „bogată”, că port în inima mea „comoara” cea mai de preţ, nestematele cele mai alese...Nu ştiu exact câte s-au adunat de-a lungul timpului, dar ştiu că pe toate le-am şlefuit cu dragoste şi răbdare şi am încercat să scot la iveală din fiecare ce avea mai bun şi mai frumos... „Comoara” mea a sporit acum cu încă 21 de „nestemate”, cu voi, dragi copii, „nestematele” promoţiei 2005-2009. Vă doresc să străluciţi cât mai frumos, să ardeţi şi să răspândiţi lumină în jurul vostru, să lăsaţi urme pe unde veţi trece...Şi, indiferent de înălţarea voastră în zborul vieţii, străduiţi-vă cât veţi putea de mult să rămâneţi mereu OAMENI...

Cu toată dragostea mea pentru voi,

Doamna învăţătoare Maria Negruşa

Comentarii

28/07/09 01:24
prof gabriela ghita

As dori sa-mi exprim ,vis a vis de articolul d-nei invatatoare imensa satisfactie si gratitudine ptr cele scrise;deoarece acest articol reprezinta qintesenta meseriei noastre si intraga motivatie a meseriei noastre .Sincera sa fiu am plins si cu ochii sufletului am revazut parcursul personal al clasei 1.............desi a fost demult si tare indepartat........va felicit d-na inv ptr cele scrise inca o data si particip la durerea espartirii de micile d-stra nestemat ptr ca am aflat si am gustat si eu din acea dulce durere.........in acest articol ne regasim cu totii noi acei frumosi nebuni idealisti pe care societatea nu ii mai incape si dupa cum se vede nici nu-i mai accepta..........dar asta e........agonia si extazul meseriei de dascal ...............inima sus o alta generatie de prichinei sta agatata de coltul verii ,in asteptarea primului clopotel.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5