O întâlnire literară cu vlăstari ai primăverii

-Dar dvs câți ani aveți?
-Eu cred că legat de această povestire, ce v-am citit acum, nu este important câți ani am eu ... mai important ar fi să-l înțelegeți pe acest băiețaș din poveste, care are chiar vârsta voastră, de 8 ani!

-Părerea mea este că, deși noi, copiii, nu suntem foarte mulțumiți, ne considerăm foarte norocoși față de alți copii care nu au șansa noastră... nu sunt curați că nu-i spală părinții lor, nu sunt sătui că nu le dau părinții destulă mâncare, nu zâmbesc fiindcă nu primesc nici cadouri.

-Ai înțeles perfect povestea băiatului de sub măr, care-și aștepta mama, cu rucsacul în spinare. Rucsac primit de la o doamnă binevoitoare, cu o pereche de bocanci.

-Dar când primise băiețelul înghețata iar maică sa amânase momentul de savurare, fiind grăbită pe drumul ei de cerșit ... cum ai fi reacționat tu? Ți-ar fi plăcut să amâni momentul acestei plăceri? Sau ai fi dat din picioare? Ai fi strigat ca să mănânci și tu o înghețată?!

-Sau ce ai fi făcut atunci când trebuia să pornești la drum iar rucsacul te trăgea înapoi și te trântea de mai multe ori la pământ, fiind mai greu ca tine? Ai fi râs ca și maică sa? Sau ai fi zâmbit amar ca și copilul care nu dorea nicidecum să se despartă de rucsacul său, de comoara primită de la oamenii de bine?!

-V-am mai citit o poveste: Cine adună lacrimile copiilor? Și v-am întrebat înainte să vă povestesc: Cine adună lacrimile copiilor? Voi ați răspuns: bucuriile! Așa este, bucuriile anihilează lacrimile. Alții ați spus: hainele ... este adevărat, hainele sugativează atâtea suferințe, la propriu ... iar cineva a adăugat: Mama! ... Așa e. Mama adună lacrimile. Sau cel puțin așa ar trebui să se întâmple!

-V-am întrebat, oare ce înseamnă ideea aceasta de încheiere: ”De atunci clădesc munți de înghețată doar pentru copiii întristați!”

-Unii mi-ați zis că trebuie munți de înghețată ca să ajungă tuturor copiilor ... alții mi-ați spus că iarna nu e bine să mâncăm înghețată... iar alții, că sunt mulți copii triști și e nevoie de multă înghețată.
În sinea mea am înțeles că v-am trezit sensibilitatea pentru copiii vitregiți de soartă. E de ajuns. Poate ideile noastre de acum și ideile voastre din prezent și viitor vor schimba condiția umană! Un obiectiv dezirabil, să ajungă înghețata la toată lumea!

-Vă pot întreba ceva?
-Sigur.
-Câte cărți ați scris până acum?
-Tu ce crezi?
-O sută!
-Nu, numai nouă. În orice caz mai am mult de lucru, am tras concluzia la urmă!

Stând de vorbă cu un grup de copii simpatici, curioși și îndrăzneți în dezvăluiri, întrebări și răspunsuri, de clasa a doua, de la Școala Gimnazială Nr.1 Bistrița. Mulțumesc dnei învățătoare Feldrihan Mariana pentru implicarea elevilor mici în perimetrul temelor mari. Și doamnei Andronesi Isabela pentru a deschide porți spre dialoguri surprinzătoare dintre generații.

Salutare copiii, cu inocența voastră, buna dispoziție și deschidere spre lume care așteaptă o mulțime de interpretări.