Drumul spre Dorolea, pregătit de asfaltare
Modernizarea DJ 172 G, Dorolea -Livezile, pe un tronson de 3,2 kilometri, este în grafic, fiind executate lucrările premergătoare aplicării stratului asfaltic. Conform constructorului, lucrarea va fi terminată cel târziu până la începutul lunii decembrie. Valoarea totală a investiției este de 3.900.000 lei, fondurile fiind alocate din bugetul Consiliului Județean.
Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, alături de vicepreședintele Dorin Popescu şi primarul comunei Livezile, Traian Simionca, au evaluat săptămâna trecută stadiul lucrărilor de modernizare a acestui drum.
"Mă bucur să văd că odată cu trecerea timpului și ca rezultat al muncii susținute de o întreagă echipă, planurile de dezvoltare a județului Bistrița-Năsăud încep să se materializeze. Mă bucur că am reușit să duc la capăt acest proiect de infrastructură și sunt convins că odată cu finalizarea lui, satul Dorolea va fi pregătit să intre în patrimoniul UNESCO. Vreau să felicit constructorul pentru calitatea lucrărilor si pe domnul vicepreședinte Popescu pentru modul în care a coordonat activitatea Serviciului de Drumuri din cadrul Consiliului Județean. Îmi propun ca, în funcție de alocările bugetare pentru anul 2014, să cuprindem în bugetul CJ, continuarea tronsonului de asfalt construit acum, până la intrarea în centrul comunei Livezile", precizează preşedintele Radu Moldovan.
Citiţi şi:
- Vicepreşedintele CJ Dorin Popescu, în vizită de lucru la Dorolea
- Clopoţelul a sunat pentru copiii din Dorolea, într-o şcoală-bijuterie arhitecturală. Primarul Traian Simionca: Surprizele nu se opresc aici, vom amenaja sala de sport şi un teren sintetic
- Şcoala Gimnazială din Dorolea, o bijuterie! Primarul Traian Simionca: Nu există o şcoală în judeţ atât de frumoasă din punct de vedere arhitectural
- Astăzi, ora 11: LPS Bistriţa-CSS 2 Baia Mare
- Bărbat din Livezile, depistat la volan fără permis! S-a ales cu dosar penal
Adaugă comentariu nou