DSVSA BN anunţă controale înainte de Sărbătorile Pascale!

În vederea prevenirii îmbolnăvirilor în rândul populației, în urma consumului de produse alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale, când, în mod tradiţional, se consumă cantități mai mari de carne provenită de la speciile ovină și caprină, D.S.V.S.A. Bistriţa-Năsăud a dispus aplicarea măsurilor specifice în vederea verificării condițiilor de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate și valorificate carnea și produsele din carne, laptele și produsele lactate, peștele, ouăle și alte alimente de origine animală și non-animală.

De asemenea, în scopul prevenirii răpândirii pestei porcine africane la porcii domestici, este necesară intensificarea controalelor oficiale și aplicarea unor măsuri privind monitorizarea circulației porcinelor vii între exploatații și de la exploatații către abatoarele autorizate sanitar veterinar și a cărnii de porc, a produselor obținute din carne de porc, precum și monitorizarea circulației ovinelor și caprinelor, având în vedere confirmarea scrapiei în anumite județe.

Sacrificarea mieilor și a iezilor se realizează în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea de ovine/caprine, publicate pe site-ul ANSVSA. Abatoarele sunt supravegheate sanitar veterinar permanent. Carnea provenită din aceste unități poate fi comercializată în toate unitățile înregistrate/autorizate sanitar veterinar din ţară sau poate fi comercializată pe teritoriul UE sau ţări care nu sunt membre UE.
Mieii şi iezii destinaţi sacrificării vor fi acceptaţi la tăiere numai dacă îndeplinesc următoarele condiții:
1. sunt identificaţi cu două mijloace de identidificare, dintre care una electronică, în exploataţia de origine;
2. sunt însoțiți de formularul/documentul de mişcare eliberat de către medicul veterinar din localitatea în care se află exploataţia de origine;
3. sunt însoțiți de certificatul de sănătate care atestă faptul că provin din exploataţii unde nu evoluează boli infecto-contagioase;
4. sunt însoțiți de formularul care cuprinde informații despre lanțul alimentar (completat de către proprietar);
5. sunt transportați spre locul de sacrificare numai cu mijloace autorizate sanitar veterinar;
6. sunt respectate prevederile legale privind bunăstarea animalelor în timpul transportului.
La ora actuală, în județul Bistrița-Năsăud evoluează focare de pestă porcină africană în localitățile Nușeni, Beudiu, Vița și Coșeriu.
În zonele de restricție, consecutive confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici, mișcarea mieilor destinați sacrificării se va face astfel:
- cu respectarea prevederilor Art 10, alin. (1), litera (d) al Directivei Comisiei nr. 60/2002/EC, care precizează că, în zona de protecție: ”nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta fără autorizarea autorității competente",
- cu respectarea prevederilor Art 11, alin. (1), litera (d) al Directivei Comisiei nr. 60/2002/EC, care precizează că, în zona de supraveghere: ”nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde sau ieși din exploatație fără autorizarea autorității competente în următoarele șapte zile de la stabilirea zonei”.

În această perioadă, inspectorii DSVSA Bistrița-Năsăud efectuează controale în piețele agro-alimentare, abatoare, unități de tranșare a cărnii, unități de procesare și depozitare a alimentelor de origine animală, precum și în unități de vânzare cu amănuntul: carmangerii, măcelării, unități de alimentație publică de tip pizzerii, cantine, unități de catering, restaurante care livrează hrana preparată consumatorilor finali în sistem de livrare la comandă, pensiuni care prepară și servesc hrana consumatorilor finali cazați în incinta acestora, cofetării, patiserii, laboratoare de cofetărie/patiserie, unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, depozite alimentare, etc.
În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate cerințele sanitare veterinare, DSVSA Bistriţa-Năsăud vor aplica sancțiuni/măsuri de suspendare a activităţii până la remedierea tuturor deficienţelor, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

D.S.V.S.A. B-N recomandă consumatorilor să cumpere produse alimentare numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în care sunt respectate condiţiile generale de igienă. Persoanele care manipulează şi comercializează toate aceste produse trebuie să fie sănătoase şi să poarte echipament de protecție sanitară.

Sesizările se pot face direct la sediul D.S.V.S.A. B-N, precum şi la sediile circumscripţiilor teritorile, la numărul de telefon 0263.224.974, 0733.014.054, fax 0263.206.029 sau pe adresa de e-mail: [email protected], ori la call center ANSVSA, la numărul de telefon 0800.826.787 sau la adresa de e-mail: [email protected], transmite directorul executiv, dr. Romulus Biţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5