Ducu Bertzi: În cazul muzicii folk vârsta publicului nu a urcat odată cu vârsta noastră, ci

Sunt tot mai mulţi tineri atraşi de folk şi salut ideea organizatorilor festivalului de la Bistriţa de a oferi şansa cât mai multor tineri să fie prezenţi în sală, la Gala Bistriţa Folk Zece – ne-a declarat îndrăgitul cantautor maramureşean în aceste zile, în care se află alături de mama sa la Sighetu Marmaţiei. Ducu Bertzi crede că muzica folk este acasă la ea pretutindeni în ţară, nominalizând, totuşi, câteva oraşe din Moldova şi Transilvania. Între ele şi Bistriţa, unde Ducu va concerta împreună cu Mihai Neniţă vineri, 18 noiembrie.

Fl.S.: Ducu Bertzi, ştiu că în aceste zile te afli la Sighetu Marmaţiei şi te întreb pe cine şi câte cărări te poartă acest sfârşit de toamnă…

Ducu Bertzi: Da, sunt în Maramureş pentru câteva zile, după ce am participat la Alba-Iulia la festivalul Ziua de mâine, o ediţie extrem de reuşită, cred că eşti de acord cu mine! Şi mi-am spus să vin pentru câteva zile la Sighet, până vineri, când am să vin la Bistriţa, unde voi participa, şi-o spun cu mare bucurie, la a zecea ediţie a festivalului de folk pe care îl faceţi voi acolo de zece ani şi care se va concretiza anul acesta printr-o gală extraordinară a muzicii folk. Un adevărat eveniment şi este pentru prima dată când îl facem în Sala Polivalentă!

Fl.S.: Da, îl facem în Sala Polivalentă pentru a putea veni cât mai mulţi oameni şi asteptăm cât mai mulţi tineri acolo, pentru că iată, la o jumătate de veac de la apariţia folk-ului în România, acest gen muzical a rămas tânăr!

Ducu Bertzi: Aşa este, iar publicul este în permanentă reâmprospătat ca şi vârstă şi vârsta sa nu pot să spun că a urcat odată cu vârsta noastră, ci din contră, a scăzut, fiind foarte mulţi tineri care sunt atraşi de folk şi de aceea salut ideea ta de a face această gală la zece ani într-un spaţiu mult mai deschis. Casa de Cultură a fost excepţională de fiecare dată şi ne-a primit cu braţele deschise, dar deja era foarte multă lume şi pentru o gală este foarte bine că ai gândit aşa.

Fl.S.: Ne gândim să atragem cât mai mulţi tineri la această gală şi să le oferim posibilitatea de a se aşeza pe covoarele care vor acoperi podeaua, în faţa artiştilor. Să fie mai aproape de ei! Asta ne va aminti de spectacolele tinereţilor noastre, dacă vrei chiar de Cenaclul Flacăra.

Ducu Bertzi: Este foarte bine aşa, fiindcă cu ei atât de aproape se creează acel flux magnetic până în sală, de care este nevoie la un astfel de concert.

Fl.S.: Ducu Bertzi, care mai este pulsul muzicii folk în ţară, pentru că tu eşti invitat tot timpul la concerte… Există zone mai ardente, pentru muzica folk?

Ducu Bertzi: Sigur, dacă aş face o retrospectivă a acestui an, unde am fost invitat şi în care muzica folk a fost foarte bine primită şi la recitalurile mele, dar şi în cazul altor recitaluri, aş menţiona oraşe ca Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Piatra-Neamţ - dar nu mai jos de acolo, iar în Ardeal ar fi Alba-Iulia, Târgu-Mureş, Cluj, Bistriţa acuma şi Baia-Mare. Şi sigur Bucureştiul care are cluburi foarte multe în care sunt apariţii ale folkiştilor, câteodata chiar mai multe la aceeaşi oră, ceea ce nu-i tocmai bine, fiindcă publicul nu poate să participe la toate odată.

Fl.S.: Ai o invitaţie adresată fanilor tăi pentru Gala Bistriţa Folk Zece de vineri, 18 noiembrie?

Ducu Bertzi: Desigur! Dragi spectatori din Bistriţa şi nu numai din Bistriţa, vă aşteptăm vineri seara la Sala Polivalentă la gala muzicii folk, la a zecea ediţie a festivalului vostru. Va fi o ediţie de nota zece şi datorită dumneavoastră! Vă aşteptăm cu drag acolo!

A consemnat Florin Săsărman

Gala Bistriţa Folk Zece este organizată de Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi ASCRIM, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Bistriţa, al Centrului Judeţean pentru Cultură şi al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud. Spectacolul se va desfăşura în data de 18 noiembrie la Sala Polivalentă, de la ora 18.00, iar biletele de intrare au fost puse în vânzare la Centrul Cultural Municipal Bistriţa. Preţul unui bilet este de 20 de lei, elevii şi studenţii beneficiind de o reducere de 50%.

Comentarii

17/11/11 21:35
Florentina Martis

Ducule, sa ne traiesti ani multi si frumosi, ca romaneste mai canti si pe gustul inimii noastre.
Eu sunt arheolog, dar as da vreo doua trei campanii arheologice pentru un CD cu colinzi cantate de tine, asa cum numai tu stii s-o faci.
Sa -ti tina Dumnezeu vocea pana la adanci batranete, sa canti, sa ne bucuri sufletele.
Cu drag, Tina

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5