Dumitra: Se pare că de Bobotează s-a urcat la volan sub influenţa substanțelor psihoactive. Poliţiştii l-au dus la spital

Astăzi, 6 ianuarie, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat și oprit pentru control un tânăr de 26 de ani din Dumitra, aflat la volanul unui autoturism.

Autoturismul în cauză a fost oprit în apropierea unui magazin din Dumitra, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5