După ce să te uiți când mergi la un târg de nunți?
Târgurile de nunți apar sezonier și sunt mai ceva ca festivalurile de muzică, pline de oameni și mai ales de tineri care se vor căsători. Timp de câteva zile furnizorii de servicii din domeniu vorbesc cu sute de cupluri despre viitoare lor nuntă. Nu toți vor merge acasă cu un contract sau cu ceva lămuriri, dar cert este că puțină inspirație tot o să aveți după un târg de profil.
Pentru că unele târguri pot să fie destul de copleșitoare, cel mai bine e să mergeți cu o strategie deja gândită. Chiar dacă se zice că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg, tot mai bine e să știți sigur ce vreți ca să nu ajungeți să vă certați sau să fiți prea buimăciți acolo. Devreme ce industria nunților evoluează atât de rapid e ușor să te lași dus de val cu orice lucru nou sau idee pe care o vezi bine promovată. Ca să nu pierdeți timp prea mult la târguri, iată care sunt lucrurile majore pe care ar fi indicat să le căutați.
- Rochia de mireasă sau accesoriile
Dacă nu ați reușit să mergeți la un salon specializat sau urmează sezonul de târguri puteți să vă căutați rochia de mireasă la un târg de nunți. Cel mai mare dezavantaj este că târgurile sunt aglomerate și nu veți avea un consilier 100% dedicat să vă ajute. Pentru inspirație și idei este ideal să vă uitați și acolo, sau dacă ați vizat un designer anume. Dacă rochia merită ceva mai multă atenție și timp, atunci accesoriile merită să vă capteze. Pantofi, genți, bijuterii, coronițe, pălării și altele vă vor lua ochii și banii cu siguranță. Sfat: mai întâi luați rochia, apoi accesoriile!
- Dj, cvartet, formație
Orice târg are un loc dedicat pentru muzică și formații. Ei pot susține sesiuni live prin care să vă exemplifice stilul lor și maniera în care se prezintă. Este momentul ideal de a discuta cu ei o posibilă colaborare. Din fericire pentru miri la târguri e plin de formații, cvarteturi, muzicieni și Dj pentru nuntă, așa că aveți de unde alege, dacă sunt și ei disponibili.
- Prăjituri
Orice târg se va zbate din toate puterile să aduce cele mai noi tendințe și cofetării la fața locului. Un set up colorat cu prăjituri de îți lasă gura apă vor face cozi imense la fiecare stand. Fiecare dintre ei au mostre și cataloage cu toate opțiunile lor așa că ceva, ceva sigur găsiți, fie că vă căutați un tort, mărturii sau candy bar.
- Invitații
Tot pe partea vizuală sunt invitațiile de nuntă, aproape cel mai important aspect al nunții voastre. Pentru cei care nu știu la cine să apeleze, sau ce tip de hârtie și plic să aleagă, standurile celor cu invitații sunt răspunsul. Ei au sute de modele și mostre din care puteți alege.
- Flori
De departe cel mai grandios detaliu al fiecărui târg sunt expozițiile cu flori. Ele sunt acel element care fac din orice sală de nuntă o poveste aparte. Multe culori, diverse combinații și tipuri de flori o să vă încânte vizual și olfactiv simțurile, așa că dacă nu aveți un furnizor de flori deja ales probabil o să vă decideți la un târg cu cine vă decorați sala de nuntă.
- Verighete
Și pentru că orice căsnicie începe cu jurămintele și verighetele, tot la un târg o să dați și de cei mai buni bijutieri specializați pe verighete. Există ceva pentru fiecare buget și dorință așa că nu ezitați să le puneți întrebări și să vă personalizați verighetele așa cum vreți.
Pentru cei care nu au timp și chef de târguri există alternative. Plan Me adună la un loc o mulțime de furnizori gata să vă ajute în orice moment. Torturi, săli de nunți, formații de nuntă, wedding planner sau fotografi de nunți din diverse orașe.
Adaugă comentariu nou