După concertul Napocelli

Picături de viaţă pe acompaniament de violoncele. Luni seara, la Singagoga din Bistriţa, concertul susţinut de Orchestra ,,Napocelli”- ansamblul celor 12 violoncele a fost un omagiu adus victimelor Holocaustului, dar şi un omagiu adus vieţii. A fost primul eveniment muzical care a marcat debutul Festivalului Studenţesc din Bistriţa, Bistriţa Studfest.

Dincolo de aceste aspecte pur tehnice, concertul de luni seara ne-a demonstrat, încă o dată, că dincolo de criză, viaţa merge înainte, de ce nu ajutată de 12 violoncele şi 12 instrumentişti talentaţi.

Pentru mine a fost o întoarcere în timp, ca spectator la evenimentele organizate de Gavril Ţărmure prin Societatea de Concerte Bistriţa. Prinsă în vârtejul lucrurilor cotidiene, al detaliilor inutile, m-am cam sustras, în ultimul timp, de la acest gen de evenimente.

Mă gândeam la acest lucru în timpul concertului. La începuturile Societăţii de Concerte, eram unul dintre cei mai fideli spectatori. Nu era concert, spectacol de teatru pe care să îl ratez. Aşa i-am descoperit pe Grigore Leşe, pe cei de la Pontice, pe mulţi, foarte mulţi instrumentişti talentaţi. Oare ce s-o fi întâmplat între timp? Cred că ne-am schimbat foarte mulţi, cu toţii. Nu mai avem timp unii pentru alţii, nici măcar să ne mulţumim, comunicăm prin telefon, SMS, e-mail, şi mai nou Facebook. A, şi încă ceva, de când cu lumea presei, parcă nu mai găsesc interlocutori cu care să vorbim şi altceva decât despre politicieni, CJ, criză, guvern etc… Şi ajungem să nu mai comunicăm.

Luni seara, pe lângă atmosfera creată de 12 violoncelişti, am urmărit şi reacţiile spectatorilor. Îmi place, admir faptul că oamenii încă mai vin şi reuşesc să uite că nu mai e ca pe vremuri, că viaţa e grea, că grijile sunt mai mari.

Şi atunci…ascultă muzică, şi nu orice muzică. Aplaudă. Zâmbesc. Visează. Îşi pun gândurile în ordine. Reflectează. Fac eforturi să fie acolo…în sală. Unii reuşesc. Alţii, nu. Dar, pentru toţi, chiar şi pentru o oră, e altceva, se respiră, se respiră bucurie, speranţă. După care, odată ce ies pe poarta Sinagogii, reintră în caruselul vieţii.

Una peste alta, concertul susţinut de cei 12 violoncelişti a fost impresionant. Am plecat din sală cu o stare de linişte, şi mai senină, parca şi cu mai multă energie.

A fost şi seara mea. Nu ţi se întâmplă în fiecare zi un ansamblu de 12 violoncele să cânte doar pentru tine şi pentru cele care poartă prenumele Carmen …Glumesc. În prima parte a programului, Orchestra Napocelli a interpretat fragmente din opera ,,Carmen”.

Dar, din tot programul, cel mai mult şi cel mai mult mi-au plăcut prelucrările de jazz. Sensibilitate, emoţie, dar şi senzualitate. Tocmai acesta e farmecul violoncelului. Poate fi folosit şi în genurile muzicale de consum, gen rock, jazz şi pop.

A fost un concert bun, un concert reuşit, cu 12 instrumentişti cu priviri grave, serioase, copilăreşti, 12 instrumentişti care mai bine de o oră, au fost ,,acolo” pe scenă…şi au dăruit, s-au dăruit.

Şi mai e ceva …poate sobrietatea, liniştea şi modul profesionist cu care au abordat concertul.

Orchestra Napocelli - ansamblul celor 12 violoncele este un proiect iniţiat de violoncelistul Ciprian Câmpean şi partida de violoncel a Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat „Transilvania” în anul 2007, dorinţa muzicienilor fiind aceea de a oferi publicului larg un repertoriu care să pună în evidenţă calităţile deosebite ale violoncelului.

Iată-i pe componenţii Napocelli: Adrian Ciucă, Marian Marica, Ciprian Câmpean, Gyula Ortensky, Levente Nagy, Zsolt Török, Gabriel Râpă, Attila Szabó, Péter Kozma –, alături de invitaţii Attila Sékely, primvioloncelist al Filarmonicii din Viena, Elõd Kostyák, prim violoncelist al Operei Române din Cluj-Napoca, şi Bogdan Mihai Chiş, student la Conservatorul din Karlsruhe.

La final, mai trebuie spus, dacă mai era nevoie că evenimentul a fost organizat de Societatea de Concerte Bistriţa, în parteneriat cu Primăria Bistriţa, amfitrionul serii fiind Gavril Ţărmure. Care apropo, şi acum îşi reproşează candid că vorbeşte prea mult, iar data viitoare va fi mai succint. Tocmai asta e farmecul… şi unul dintre secrete.

Ne vedem joi seara, tot la Sinagogă, la ora 19.00, să ne bucurăm de A.G. Weinberger.