După Livezile şi Tiha, la Josenii Bârgăului s-a înfiinţat un muzeu comunal

La iniţiativa Societăţii Culturale “Speranţa Reânviată”, a luat fiinţă şi la Josenii Bârgăului un muzeu al comunei, după mai vechiul muzeu de la Livezile, cunoscut sub numele de “Muzeul de sub poartă”, urmat de cel de la Căminului Cultural din Tiha Bârgăului, realizat în urma unui proiect bine inspirat, întitulat “Femeia română de la tradiţie la succes”, finanţat de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, datorită primarului Vasile Dologa şi Consiliului Local din comuna Tiha Bârgăului, la iniţiativa Fundaţiei “Biosanta” Bistriţa, prin Doina Ioana Monda, Adriana Tăut şi Livia Blaga.

Primarul Tudorel Ciotmonda şi Consiliul Local din Josenii Bârgăului nu s-au lăsat mai prejos, facilitând înfiinţarea unui muzeu al comunei, la propunerea şi susţinerea Societăţii Culturale “Speranţa reînviată”, prin stăruinţa şi devotamentul lui Mihai Bîltag.

În spaţiul curat şi frumos amenajat, din incinta fostului dispensar uman din Josenii Bârgăului au fost expuse primele piese tradiţionale: “canapei” din lemn, acoperit cu “procuţe” vechi, multicolore, “blide” din ceramică veche, pat vechi din lemn, acoperit cu “verincă”, “cergă” şi perne îmbrăcate în pânză de in cusută artizanal cu motive în diferite culori, “păretare”, masă de lucru, “vârtelniţă”, “sucale” şi “suveici”, fuse, furcă de tors cu “caiere” din lână, “jârebgi”, “stative” cu “teara”, costume populare de femei şi de bărbaţi, o veche maşină de cusut, diverse instrumente meşteşugăreşti şi obiecte gospodăreşti tradiţionale şi o ladă de zestre din anul 1882. Toate cele enunţate, precum şi multe altele au fost adunate de inimosul bărbat, Mihai Bîltag şi au fost expuse cu ajutorul profesorului Remus Deac şi a altor binevoitori.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5