După noaptea furtunoasă

La un scor destul de strâns, Mircea Geoană a pierdut şi preşedinţia Partidului Social Democrat în favoarea mai tânărului Victor Ponta. În timp ce în sânul PSD-ului apele se învolburau, Guvernul Boc patru şi-a văzut în linişte de implementarea măsurilor sale tot mai antisociale. De la bătrâni la copii, nimeni n-a scăpat de furia economiilor bugetare făcute de acest guvern. Generoasă, doar presa s-a întrecut în a oferi detalii despre salariile sau indemnizaţiile de zeci şi chiar sute de mii de euro pe care le încasează clientela politică a celor aflaţi la putere.

Impunând încă împovărătoare dobânzi în vremuri de criză, B.N.R. şi-a achiziţionat vreo opt limuzine de lux cu aproape un milion de euro, maşini aduse din import pentru că cele autohtone nu satisfăceau delicatele funduleţe ale bancherilor.

Captive luptelor interne, opoziţiile pesedistă şi liberală n-au schiţat niciun protest semnificativ până în prezent. S-ar putea spune că mai e suficient timp, deşi această lipsă de reacţie s-ar putea să-i coste pe cei care gândesc astfel.

Mircea Geoană a pierdut prezidenţialele şi apoi şefia partidului în bună parte pe mâna lui. Monumentalele sale gafe, ca să mă exprim eufemistic, au trimis în derizoriu considerabilele sale eforturi şi mai ales realele potenţe intelectuale şi politice care îl recomandau atât pentru funcţia supremă în stat, cât şi pentru şefia partidului. Incapabil să întrevadă marile orgolii ale unui semianalfabet ca Sorin Ovidiu Vântu, a cedat „impresiei” că acesta îl sprijină prin imperiul său mediatic. În realitate, l-a sprijinit curentul de opinie favorabil creat de ziariştii, buni profesionişti, angajaţi de Sorin Ovidiu Vântu, cărora controversatul om de afaceri n-a făcut altceva decât să le reducă lefurile cu 50%, ca să nu-şi diminueze profitul. Nu-i de neglijat nici mica scăpare a lui Robert Turcescu, moderatorul confruntării finale dintre Băsescu şi Geoană. Acesta s-a făcut că nu observă felul în care Traian Băsescu a deturnat sensul întrebării când a fost pus să jure cu mâna pe Biblie. Cu o uluitoare prezenţă de spirit, Traian Băsescu a jurat că „n-a lovit niciodată „cu pumnul” un copil”. Într-adevăr, aşa cum s-a putut vedea în imaginile difuzate, Traian Băsescu nu l-a lovit „cu pumnul” pe copil, ci cu dosul palmei.

Robert Turcescu, salariatul lui Sorin Ovidiu Vântu, n-a luat în seamă „micul adaos” al lui Traian Băsescu.

În sfârşit, bomboana pe colivă în şirul gafelor comise de Mircea Geoană este povestea cu „flacăra violetă”. Dar, pe lângă gafe, congresul P.S.D.-ului a scos în evidenţă niscaiva ranchiune specifice fostului partid unic, ca să nu spun direct comunist. Ca şi comunişti, rivalitatea merge până la exterminare. Să sperăm că, în ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană, ultimii douăzeci de ani au schimbat ceva până şi în mentalitatea ranchiunoşilor. Unora le mai stă, totuşi, în gât funcţia de preşedinte al Senatului, pe care încă o deţine.

Numai că în cazul schimbării lui Mircea Geoană, PSD-ul însuşi pierde o funcţie importantă în stat. Vom vedea însă cum se rostogoleşte bulgărele de zăpadă în continuare.

Proaspătul lider al PSD-ului, Victor Ponta aduce un suflu proaspăt în sânul acestui partid. În comparaţie cu Mircea Geoană, exponent al limbajului de catifea, specific diplomaţiei, Victor Ponta nu are inhibiţii în mânuirea verbului. Acest talent, pentru că despre aşa ceva este vorba, în apropie mult de liderul PNL, Crin Antonescu. Îndeobşte, electoratul sensibil românesc reacţionează emoţional la astfel de voci, chiar dacă uneori conţinutul e rarefiat în materie de idei.

Cu Pandele şi Vanghelie în avanpremieră, congresul PSD-ului a trecut, în cele din urmă cu bine, peste furtunoasa noapte a acestor alegeri. Formal, am asistat la o totală desprindere, la nivelul conducerii, de vechile reflexe de sorginte comunistă.

Rămâne doar ca Victor Ponta să scape cât mai repede de sintagma „micul Nicolae Titulescu” cu care l-a gratulat mentorul său Adrian Năstase şi să apeleze la propriile-i resurse intelectuale.