Dileme pesediste

Preşedintele Partidului Social Democrat, domnul Mircea Geoană, a pierdut alegerile prezidenţiale din 2009. La limită, dar le-a pierdut. Cu acest prilej, în România a fost omologat un nou record în materie de vot. Românii din Paris, care s-au prezentat la urne, au reuşit să completeze declaraţia pe propria răspundere şi să voteze, efectiv, în 14 secunde. Găluşca a fost înghiţită, pe nemestecate, inclusiv de Curtea Constituţională.

Dar cum în orice competiţie există un câştigător şi un perdant, a trebuit ca şi Mircea Geoană să-şi accepte condiţia de înfrânt. Având acest stigmat, a fost nevoit să dea piept cu realitatea. Aceasta s-a dovedit a fi deloc roză, în ceea ce-l priveşte, chiar în propriul partid.

Apropiatul congres al PSD a scos la suprafaţă nu numai animozităţi, ci mai ales veleităţi. Mulţi se văd, prin urmare, viitori preşedinţi ai acestui partid. Primul care a ieşit în faţă a fost celebrul Miron Mitrea. Fostul lider al şoferilor din România se consideră îndreptăţit să păstorească un partid recunoscut de comunitatea socialiştilor europeni, una dintre cele mai puternice uniuni de partide. Chestia asta nu-l intimidează deloc pe Miron Mitrea. Ştie el cum să discute cu liderii partidelor de stânga. La nevoie îşi va înfige colţii în beregata lor, aşa după cum l-a ameninţat şi pe Mircea Geoană. Sub directa oblăduire a lui Miron Mitrea, Ministerul Transporturilor a fost fraudat cu vreo 700 milioane de euro, sumă ce depăşeşte cu mult frauda din dosarul flota al lui Traian Băsescu.

Un alt candidat, de o lăudabilă discreţie, este domnul Cristian Diaconescu. Domnia sa este atât de discret, încât vocea abia i se aude. Nici nu prea are ce să spună, de altfel. Proiectele sale sunt atât de voalate, încât nici măcar adversarii politici nu le percep.

În sfârşit, după multe ezitări, în cursa pentru şefia PSD-ului s-a înscris şi domnul Adrian Năstase. Mulţi ani, Partidul Social Democrat a avut doi poli complementari de putere: Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Nenorocirea e că atât Adrian Năstase şi în foarte mică măsură Ion Iliescu au pus în practică principiile social-democrate, deşi au fost la putere şi au guvernat, har Domnului, destui ani.

În primele mandate ale lui Ion Iliescu a dispărut fondul de pensii, deturnat spre alte nevoi stringente, iar în timpul guvernului Năstase, deşi s-au înregistrat substanţiale creşteri economice, pensiile n-au fost indexate nici măcar cu rata inflaţiei. Accentuata polarizare a societăţii româneşti a fost vizibilă chiar în sânul PSD. Din salarii de „bugetari”, descurcăreţii pesedişti şi-au făcut vile, şi-au achiziţionat maşini de lux şi s-au asigurat de conturi consistente în bănci, pe când cei mulţi şi amărâţi sperau doar în protecţia celor ajunşi.

Adrian Năstase nu se sfiieşte să-l acuze pe Mircea Geoană de faptul că PSD a intrat la guvernare alături de PD-L. Or, se ştie că această hotărâre n-a luat-o Mircea Geoană de unul singur, ci a fost urmarea unui vot democratic la nivelul PSD. Nu-l iartă pe actualul preşedinte al pesediştilor nici Ion Iliescu. Îi reproşează faptul că nu s-a opus ideii de parlament unicameral, de parcă Mircea Geoană ar putea să nu ţină seama de votul masiv al românilor în favoarea acestei formule parlamentare.

Desigur, Mircea Geoană a greşit când l-a vizitat pe Sorin Ovidiu Vântu, dar poate fi comparată o inofensivă vizită nocturnă cu deplasarea la procuratură a lui Adrian Năstase, însoţit de o întreagă suită, ca să-i ia apărarea lui Bivolaru, delapidatorul a zeci de milioane de dolari?!

Ca fost ministru de externe al României, Adrian Năstase a avut două „performanţe”. În primul rând s-a ocupat de preparativele semnării tratatului de bază cu URSS. Ca durată în timp, acesta a fost cel mai scurt tratat din istoria României. La foarte puţin timp după semnare, URSS s-a dezmembrat, iar tratatul a rămas literă moartă. Şi bine că s-a întâmplat aşa, pentru că tratatul nu spunea un cuvinţel despre pactul Ribbentrop-Molotov.

Adrian Năstase nu prea agreează istoria României. Tot în timpul mandatului său, ca ministru de externe, România a fost primul stat care a recunoscut făcătura stalinistă – Republica Moldova. Pentru domnia sa nu conta faptul că proaspăta Republică Moldova independentă încorpora, în aproximativ două treimi din suprafaţa sa, străvechi teritorii româneşti.

Adrian Năstase se pregătea să-i predea şefia partidului lui Ion Iliescu, care tocmai îşi încheiase ultimul mandat prezidenţial la congresul PSD din 2005, când Mircea Geoană s-a încumetat să candideze şi el la funcţia de preşedinte. Nu i se dădea nicio şansă în faţa lui Ion Iliescu. În preziua votului s-a întâmplat însă ceva. De la masa prezidiului, Ion Iliescu s-a adresat participanţilor la congres cu apelativul „tovarăşi”. L-a trădat subconştientul pe ultima sută de metri… Cei din sală au încremenit oripilaţi.

În prezent, Ion Iliescu este un declarat susţinător al lui Adrian Năstase, sedus fiind de calităţile sale de politician. Despre aceste „calităţi” am vorbit în cele de mai sus. În rest, adică în folos personal ştie să-şi folosească prestanţa, charisma, umorul acid.

O vorbă românească însă glăsuieşte că nu tot ce străluceşte este aur.