Părintele Vasile Beni: Mama și tata pleacă o singură dată din această lume, dar dorul lor ne urmărește o viață întreagă

 O mamă bătrână trăia singură într-o căsuță mică, cu ferestrele aburite de ani și cu poarta scârțâind. Fiul ei, o vizita foarte rar.......sub pernă era o scrisoare......Eu nu am murit de bătrânețe.....Am murit de dor...

Dragii și bunii noștri credincioși!

       Textul Evangheliei la Duminica 30-a după Rusalii prin glasul Mântuitorului ne îndeamnă să împlinim cele zece porunci, iar porunca a cincea dumnezeiască ne învață așa: ”Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ”.

 Ce fac părinții pentru noi.  1. Părinții ne dau viață înainte de a avea nume. De la primul ritm al inimii noastre, ei deja renunță la ceva ca să existăm noi.

 2. Părinții sunt singurii oameni care nu dorm noaptea fără să le ceri. Ei au stat treji când aveam febră, când plângeam, când nu înțelegeam lumea.                                                                                    3. Părinții se roagă pentru noi fără ca noi să știm. Îi mulțumesc bunului Dumnezeu și se roagă să ne fie bine. 

4. Părinții poartă poverile noastre în locul nostru. Ce ne doare pe noi, pe ei îi sfâșie. Ce ne reușește nouă, pe ei îi ridică la cer.

5. Părinții muncesc în tăcere pentru visele noastre. O haină a noastră înseamnă o haină mai veche pentru ei. Un vis al nostru înseamnă o grijă a lor.  

6. Părinții ne iartă fără să cerem iertare și ne iubesc. Noi ridicăm tonul, ei ridică privirea în tavan să nu plângă. Noi plecăm nervoși, ei rămân lângă geam până ne întoarcem. Ne iubesc nu pentru că suntem buni, ci pentru că suntem ai lor.                                                                

7. Părinții pleacă o singură dată, dar dorul lor ne urmărește o viață întreagă. Când îi avem, suntem obișnuiți. Când nu îi mai avem, am da orice să putem întoarce timpul măcar o zi.

Cum să-i cinstim pe părinți  

1. Prin iubire și respect zilnic. Să le spunem „te iubesc”, „mulțumesc” și „iartă-mă” când greșim. Să le ascultăm sfaturile chiar dacă nu le înțelegem pe loc. Să le vorbim frumos, fără ton ridicat sau reproșuri. Respectul nu se arată doar prin cuvinte mari, ci prin gesturi simple: o privire blândă, o îmbrățișare, un zâmbet.

2. Prin timpul nostru. Vizitele regulate sunt mai valoroase decât cadourile. Să stăm cu ei la masă, să povestim, să râdem sau chiar să plângem împreună. Să fim prezenți la momentele lor importante, fie că e sărbătoare sau zi obișnuită. 

 3. Prin grijă și ajutor. Să-i ajutăm cu treburile grele: cumpărături, curățenie, medicamente. Să-i protejăm de singurătate și de nevoi materiale. Să-i sprijinim când sănătatea le slăbește. În tăcere, ei au purtat poveri ca noi să fim fericiți. Să le purtăm acum, măcar o parte din poverile lor.

4. Prin rugăciune și binecuvântare. Să ne rugăm pentru ei zilnic. Să cerem iertare pentru greșelile noastre și să cerem Domnului să le întărească sufletul și trupul. Rugăciunea noastră le dă putere și mântuire, chiar dacă ei nu mai sunt lângă noi.

5. Prin recunoștință și amintirea lor. Să păstrăm vie amintirea lor în cuvinte și fapte. Să le respectăm dorințele și tradițiile. Să-i pomenim după ce pleacă, prin fapte bune și rugăciuni. Recunoștința nu se uită niciodată. Este cea mai curată formă de cinstire.

6. Prin urmarea exemplului lor. Să preluăm valorile lor: răbdarea, smerenia, hărnicia, iubirea necondiționată. Să fim buni cu ceilalți, așa cum ne-au învățat ei. Să ne trăim viața frumos, ca să le fie inima împăcată.

7. Cinstirea părinților nu se termină niciodată. Ea continuă în modul în care trăim și iubim mai departe. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Cinstirea părinților nu înseamnă numai ascultarea lor, ci și iubirea lor cu întreaga inimă”. Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă: „Fii credincios poruncii: cinstește-ți părinții și vei avea viață lungă și binecuvântare de la Dumnezeu”.

       O mamă bătrână trăia singură într-o căsuță mică, cu ferestrele aburite de ani și cu poarta scârțâind. Fiul ei, o vizita foarte rar.
Nu o suna, nu îi trimitea nimic, nu-i întreba de sănătate. Într-o zi, supărat fără motiv, i-a spus la telefon:
— Lasă-mă în pace, mamă! Mă sufoci cu grijile tale! Mama a tăcut. A tăcut ca cineva care știe că nu mai are timp. După o vreme, vecinii au băgat de seamă că nu mai iese fum pe coș. Când au intrat în casă, bătrâna era întinsă în pat, îmbrăcată în haine curate, cu mâinile împreunate. Pe noptieră, o lumânare mică se stinsese. Iar sub pernă era o scrisoare. Pe ea scria tremurat: „Pentru fiul meu, dacă o fi să vină vreodată…” Când a desfăcut-o, literele mamei l-au sfâșiat:                                                                                                         „Fiule drag, Nu te supăra că am plecat fără să te văd. Eu nu am murit de bătrânețe. Am murit de dor. Să știi că te-am iertat de multe ori. De fiecare dată când m-ai rănit, eu te-am strâns în inima mea. Dacă vei plânge vreodată pentru mine, nu plânge de vină. Plânge de iubire. Că eu te iubesc și de aici, și de dincolo, și cât va fi lumea. Să ai grijă de tine, băiatul meu mare. Și când o să simți o mângâiere pe umăr, să știi că sunt eu. A ta mamă!”

Fiul a strigat, a urlat, a căzut în genunchi. Nimeni nu l-a putut ridica ore întregi. Îi tremurau umerii ca niște frunze în vânt. Toată viața a păstrat scrisoarea în portofel. Ori de câte ori simțea că se pierde, o citea, șoptea „Mamă, iartă-mă…” și plângea. Închei spunând:” Cât mai suntem cât mai sunt / Mângâiați-i pe părinți!”

 Vă doresc să fiți binecuvântați, să nu uităm ca sus să avem inimile, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl  și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!

Pr. Vasile Beni