Traian Săsărman, semenul nostru

Născut la Măluț , în vara anului 1946 , este unul din cei 7 copii ai mamei Florica și tatălui Gheorghe. Ulterior, s-au stabilit, cu toții, la Beclean . Îi găsim așezați pe strada M . Kogălniceanu, la nr . 184, în partea de jos a orașului. De-a lungul timpului, am realizat faptul că familiile cu mulți copii, crescuți cu greu, în condiții modeste, reușesc, de cele mai multe ori, să-i facă OAMENI pe cei ce le urmează în viață. Ce-nseamnă OAMENI? Mult bun simț, o școală bună, făcută cu interes și la timp, dorință de a afla, a ști despre lucruri, a ajunge la esența acestora, respect și deschidere către semeni, calitate în tot ceea ce ei fac și reprezintă. De ce oare? Pentru că, de mici, aceștia văd, cu ochii lor, cum se muncește și se trăiește cu adevărat, în casele lor nimic nu este obținut pe degeaba sau luat, eventual, de la alții. Acești "părinți de copii" sunt făcuți dintr-un aluat aparte, au acel curaj de-a păși cu dreptul în lume, de-a construi, cinstit și solid, vieți. Acești "copii de părinți" își vor găsi întotdeauna loc acolo unde este cu adevărat nevoie de ei și, la rândul lor, vor duce CONSTRUCȚIA pe mai departe , fiind folositori lor înșiși și societății. Traian Săsărman a ieșit la lumină pentru a fi profesor, director, scriitor și jurnalist. A adunat, în cei 55 de ani de scriitură, 10 cărți și 15 .000 de articole. A colindat județul nostru de la un capăt la altul, de la est la vest și de la nord la sud. Din dragoste de locuri, din dragoste de oameni, îl mâna din urmă nevoia de-a vedea, de-a auzi, care-l domina permanent, de-a diseca, de a înțelege. Fiecare așezare are specificul ei, locuitori cu pasiunile lor, cu posibilitățile lor, ele apar, una după alta, în scrierile sale. Autorul îi privește pe toți cu îngăduință, cu bunătate, cu răbdare, o parte din trăirile acestora li se datorează. Nu, n-au ajuns la perfecțiune, și pentru acest lucru pot fi iertați, dar pot fi prezentați drept simboluri, modele de urmat. Radu Wechter are 80 de ani. Este fermier. "Vorbește limba pământului. "Pământul mă ascultă. Dacă știi să vorbești cu el." "Răsunetul" este ziarul său de suflet pentru apariția căruia a trudit până la pensionare, și mult timp după aceea. Traian Săsărman scrie: "De-a lungul celor peste 35 de ani de viață au fost tipărite peste 10 .000 de ediții în milioane de exemplare care au ajuns în casele oamenilor din Bistrița -Năsăud și din alte județe. Actuala conducere a ziarului: Menuț Maximinian, director, și editorul coordonator Gabriela Ciornei, a reușit să confere ziarului un statut special. "Cotidianul "Răsunetul " folosește pozitiv puterea cuvântului și îl rugăm pe Dumnezeu ca lucrul acesta să-l poată face pe mai departe "spunea Mitropolitul Clujului, Andrei . "Preotul Vasile Beni, la nunta de aur, 50 de ani, a spus despre Emilia și Traian Săsărman că " și-au zidit familia pe piatră, nu pe nisip. Oamenii n-au uitat să-l prețuiască pe Traian Săsărman, și să-l respecte, ridicându-și pălăria în fața domnului profesor. Are acea bunătate și dorință de-a fi folositor altora. " În " Gară pentru trei " scriitorul Aurel Podaru și cei doi fii ai săi, Adrian și Ovidiu, situează Gara din Beclean pe Someș foarte aproape de sufletul lor. Aurel Podaru: " Și iarăși mă întreb: Cum să uit această gară, de care, parafrazându-l pe Radu Mareș, mă simt și eu legat ca Ulise de catarg? " Adrian Podaru: " În ceea ce mă privește, spiritul locului devine spiritul gării! ". Ovidiu Podaru: " Dar gara, atât de dragă mie, n-o pot scoate din sufletul meu, atâta timp cât voi trăi. Gara Beclean pe Someș. " Din paginile acestei cărți am aflat, cu interes, despre "Biserica Ortodoxă Română din Transilvania de-a lungul timpului" , despre Cenaclul "Grigore Silași " din Beclean, Clubul " Saeculum " Beclean, Colocviile de la Beclean, Carnetele de la Beclean. Profesori, artiști, scriitori, preoți, agricultori, instituții, locuri, evenimente, fapte, oameni, ș.a. trăiesc în paginile acestei cărți. Înainte de final, revenim la satul Măluț, locul de obârșie al autorului, sat care, acum, întrece orice imaginație ce ține de arhitectura rurală. Este aprecierea semnatarului cărții. Mereu, din drumurile noastre, ne întoarcem la locul de unde am plecat inițial. În scrisul lui Traian Săsărman este vorba despre viață, așa cum este ea, adevărată. A lui însuși , a personajelor sale, a noastră, a tuturor. Viață pe care o iubim, cu fațetele ei multiple. Este singura ce ne-a fost dată. Să prețuim ceea ce Traian Săsărman ne-a oferit, cu generozitate, scrierile sale, pentru care a ars, ni s-a dăruit pe el însuși și ne-a oferit, nouă, cititorilor săi, crâmpeie de VIAȚĂ.
Flavia Monica Poenar