PRO-VERBE: Ochii care nu se văd se uită

„Ochii care nu se văd se uită” este o vorbă foarte răspândită, spusă adesea cu un zâmbet în colțul gurii. Dar, pe cât este de cunoscută, pe atât mi se pare de superficială. Valabilă, poate, pentru criza relațiilor la distanță, unde se pare că funcționează, ea devine foarte fragilă ca adevăr, atunci când este privită mai în profunzime.

               „Ochii sunt ferestrele sufletului”, evident, iar dacă trecem de culoarea și frumusețea lor și ajungem să privim dincolo de fereastră, să descoperim sufletul omului, persoana aceea devine de neuitat. Chiar dacă nu mai este prezentă, ne poate rămâne în amintire o viață întreagă.

            Constantin Noica spunea, la un moment dat, că “absența ființei ne învață mai mult decât ființa însăși.” și putem înțelege acest lucru dacă ne gândim la oamenii dragi pe care i-am pierdut: dorul de ei ne face să ne amintim mereu vorbele lor bune, faptele lor, grija față de noi și toate celelalte lucruri care ne-au făcut să-i iubim. Am uitat noi oare ochii plânși de drag și dor ai mamei care nu mai este sau ochii cei plini de grijă și protectivi ai tatălui care s-a mutat la cer?

              Mai este apoi și situația în care nu am văzut de mult fața și privirile înțelepților, dar ei ne-au rămas în amintire prin sfaturile lor și prin normele de conduită pe care ni le-au oferit. Cel mai ilustru caz este chiar Iisus Hristos, căruia, deși nu i-am mai văzut fața și ochii de peste două mii de ani, îi păstrăm amintirea  printre noi și în sufletele noastre pentru că, dacă uităm de El, uităm de noi înșine. Søren Kierkegaard, prințul danez al filozofiei, spunea în Școala creștinismului, o carte de citit și recitit, că întreaga omenire, nu a ieșit încă din seara zilei în care a aruncat în piață cu pietre în Iisus și a ales, în fața Lui, să elibereze pe tâlharul Barabas.

             Așadar, sunt ochi prin care pătrundem sufletul și sunt suflete care nu se uită niciodată. Vorba „ochii care nu se văd se uită” desi atât de populară, rămâne astfel valabilă în zona superficialității, doar în sfera relațiilor pasagere, nefiind valabilă pentru relațiile adevărate și de lungă durată, cele care cutremură.

***