Dynamite Fighting Show, la Bistrița! Cătălin Moroșanu: Promovăm Bistrița-Năsăud! Radu Moldovan: Sportul este acasă!

În 7 iunie, Teraplast Arena găzduiește Dynamite Fighting Show, cel mai prestigios turneu de evenimente de lupte din România. Cătălin Moroșanu, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud - Emil Radu Moldovan, Ionel Burduhos - președintele Profesional Fight Gym, alături de sportivii Sebastian Lutanicu și Paul Danci, au prefațat acest eveniment ce va pune Bistrița pe harta internațională a sporturilor de contact. Nu mai puțin de 2200 de bilete au fost puse deja în vânzare, locurile VIP fiind dedicate partenerilor celei de 23-a gale Dynamite Fighting Show.
Invitați la Bistrița sunt și legendarii campioni: Remy Bonjasky și Peter Aerts.
Cătălin Moroșanu a precizat, din capul locului că Dynamite Fighting Show este, la ora actuală,a treia promoție din Europa ca număr de interacțiuni în social media, iar pe lângă promovarea sportivilor, va fi promovat și județul Bistrița-Năsăud, prin Pro TV.
“Teraplast Arena și sala de la Oradea sunt printre cele mai frumoase săli pe care le-am văzut vreodată în România. Când investești în sport, investești și în noua generație. Un copil care face sport de la o vârstă fragedă știe ce înseamnă disciplina, știe ce înseamnă munca, știe ce înseamnă respectul, iar o comunitate sănătoasă mereu va prospera și va aduce un beneficiu pe viitor și la ea acasă, și pentru România. Mă bucur foarte mult că se investește în sport și venim aici, cu mare drag, să organizăm evenimente de nivel international”, a spus promotorul DFS. Potrivit acestuia, la Bistrița vor fi 5 meciuri internaționale și o piramidă la categoria 80, unde se va pune în joc o centură iar câștigătorul va avea oportunitatea de a merge în promoții mai mari. În plus, Cătălin Moroșanu și președintele Radu Moldovan vor susține și o campanie antibullying în trei școli din județ, dar și de promovarea a sportului, indiferent de disciplina aleasă.
“Sportul este acasă la Bistrița și este un lucru care mă bucură foarte mult. (…) Cred că este cel mai potrivit moment să trecem la o nouă etapă. Îi mMulțumesc foarte mult lui Cătălin Moroșanu. Voi face toate eforturile necesare ca un număr cât mai mare de evenimente sportive, pe lângă celelalte culturale, să aibă loc în municipiul Bistrița și în județul Bistrița-Năsăud, pentru că avem foarte mulți iubitori de sport. Gala Transilvania Mix Kombat a fost o dovadă evidentă și foarte clară că în județul nostru sunt iubitori ai sporturilor de contact. Atmosfera a fost una de a dreptul incendiară. Este foarte important ca noi, cei care vremelnic ocupăm funcții de demnitate publică, să-i ajutăm pe cei care doresc să facă sport”, a declarat președintele Emil Radu Moldovan.
Ionel Burduhos a menționat buna colaborare pe care PFG Bistrița o are cu Cătălin Moroșanu, punctând schimburile de experiență și antrenamentele de la Iași. “Mă bucur să construim ceva împreună, să organizăm cel mai puternic eveniment de kickboxing care a avut loc vreodată aici”, a declarant Ionel Burduhos. PFG Bistrița va fi reprezentată de Bogdan Suru, Sebastian Lutaniuc și Paul Danci.
“Îi mulțumim lui Cătălin Moroșanu că pe data de 7 iulie putem să ne batem acasă din nou, în cea mai tare promoție din România. Mai au câteva meciuri acolo, am niște ecoluții foarte bune, dar de data aceasta voi lupta cu un gigant de doi metri și 10, și vreau să fiți alături de mine pentru că eu va fi un test greu”, a spus Sebastian Lutaniuc.
‘Vreau să-i mulțumesc și domnului Cătălin Moroșanu pentru că pe data de 7 iunie mi-a oferit șansa să mă afirm în cea mai tare gală din România și chiar sper să fac treabă bună. Antrenamentele continua fără pauză și, după cum știți, ala Profesional Fight Gym nu ne jucăm, tot ce facem, facem cu suflet, cu pasiune și o facem pentru binele nostru”, a spus Paul Danci.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5