E oficial, Fătuloiu a fost dat afară.
-
View the full image
Dan Valentin Fătuloiu
Secretarul de stat în Ministerul Administraţiei şi Internelor, chestorul Valentin Fătuloiu, nu a mai ajuns, ieri, la o şedinţă fulger cu conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bistriţa-Năsăud, deşi prezenta sa fusese confirmată de oficiali din poliţie.
L-a întors din drum…tocmai propria demitere sau ,,mazilire” la nivel înalt. Marţi, în prima parte a zilei, chestorul Valentin Fătuloiu s-a întâlnit cu poliţiştii şi jandarmii clujeni, şi potrivit programului trebuia să ajungă într-o vizită scurtă şi la sediul IPJ Bistriţa-Năsăud, dar nu a mai fost să fie…
Dan Valentin Fătuloiu se afla în drum spre Bistriţa în momentul când s-a anunţat demiterea sa din funcţia de secretar de stat la Ministerul de Interne.
Premierul Emil Boc a semnat deciziile de schimbare din funcţie a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, şi a secretarului de stat Dan Valentin Fătuloiu, şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, deciziile fiind deja trimise la Monitorul Oficial, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
În locul lui Fătuloiu va fi numit Ioan Dascălu, ataşatul de Interne la Ambasada României din Marea Britanie, potrivit surselor citate.
Înlocuitorul Petre Tobă va fi Liviu Popa, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie.
Potrivit articolului 8 din Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei Române este condus de un inspector general numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului de Interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.
Amintim, Fătuloiu a fost protagonist într-o tentativă de mituire, vineri dimineaţa, la sediul ministerului. Fătuloiu l-a denunţat împreună cu fiul său Alexandru, în vârstă de 26 de ani, pe omul de afaceri Cătălin Chelu, care ar fi vrut să-l mituiască în schimbul rezolvării favorabile a mai multor dosare penale în care Chelu este cercetat. Valoarea mitei a fost calculată la un milion de euro, este vorba de două automobile X6, două vile şi o sumă cash.
Citiţi şi:
- Decoraţii pentru jandarmi
- Chestorul Marius Linul nu mai este la şefia IPJ BN. Președintele Iohannis a semnat decretul privind încetarea raporturilor de serviciu. Vezi cine îl înlocuieşte
- Poliţişti belgieni, la Bistriţa. Vezi ce au discutat cu chestorul Marius Linul
- Popas în Lumină, cu poezie şi cântec
- Echipe mixte vor controla angajatorii pentru depistarea muncii nedeclarate
Adaugă comentariu nou