Earth Hour - Ora Pământului: 28 martie 2015, ORA 20.30 – 21.30

„Când stingi un bec, se aprinde o stea!”

Cea mai mare acţiune voluntară de mediu din lume, Ora Pământului, are loc sâmbătă, 28 martie 2015, în intervalul orar 2030 – 2130 (http://ora-pamantului.ro). Indivizi şi comunităţi, companii şi instituții din întreaga lume vor stinge luminile timp de o oră pentru a transmite acelaşi mesaj: nevoia de a fi responsabili faţă de mediul înconjurător, utilizând cu măsură resursele de orice fel.
După o “Săptămână de Conştientizare a Creierului”, un nou eveniment mondial ne “pune pe gânduri” şi ne îndeamnă să reflectăm la lucrurile pe care le putem face mai bine pentru noi şi lumea în care trăim. Foarte vigilent la ameninţările de moment, creierul nostru nu este pregatit să reacţioneze la pericole mai puţin palpabile, precum încălzirea lentă a planetei, răspandirea subtilă a substanţelor chimice în aer şi alimente, dezechilibrele florei şi faunei, etc.
Percepem pericolele de pe „frontul ecologic” la fel de slab precum vedem un chibrit aprins într-o încapere bine luminata... Pentru a înţelege şi a reacţiona pe măsura acestor pericole, avem nevoie de o “nouă sensibilitate” care să ne permită să recunoaştem şi să respectăm reţeaua de interconexiuni ce leagă viaţa umană de sistemul natural. Daniel Goleman a definit această capacitate “inteligenţă ecologică” (2009), iar rolul ei “înţelegerea impactelor ecologice oculte şi hotărârea de a le diminua”.
Inteligenţa ecologică reflectă capacitatea de a trăi armonios în „cuibul nostru” şi de a fi jucători activi în construirea unui viitor durabil. “Ora Pământului” este un prilej de a ne implica activ şi de-a “aprinde o stea”, iar Bistriţa este din nou prezentă pe harta lumii de Earth Hour. Cel puţin pentru o oră, să stingem lumina şi să deschidem ochii minţii şi ai conştiinţei; să dăruim naturii din energia noastră, sâmbătă 28 martie, pe pietonalul “L. Rebreanu”. Happy Earth Hour!

Dr. Corina Ernst,
Direcţia de Sănătate Publică BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5