Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei: Rezultatele de la BAC sunt comparabile cu cele de anul trecut. Senatul merita sa organizeze o sesiune extraordinara si sa punem intr-o lege masuri remediale
Rezultatele de la Bacalaureatul 2012, sesiunea iunie-iulie, sunt in medie “comparabile cu cele de anul trecut”, a anuntat ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu. In judetul Harghita, promovabilitatea a scazut cu 34 de puncte procentuale fata de cea de la BAC-ul 2011, in Botosani promovabilitatea a scazut cu 17 puncte procentuale, iar in Salaj, Constanta si Covasna cu 10 puncte procentuale.
Stelian Fedorca, secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar, a declarat ca una dintre propunerile sale este ca angajatorii sa nu mai ia in calcul la stabilirea salariului Bacalaureatul.
Cele mai importante declaratii ale ministrului Educatiei:
Dupa opinia mea, rezultatele sunt similare celor de anul trecut si este o dovada ca nu au fost luate masurile necesare pentru remedierea situatiei dezastruoase.
Ar fi trebuit sa fie facute analize foarte concrete de la fiecare scoala pana la nivel national si pe aceste paliere sa fie programate masuri remediale urmarite cu o periodicitate matematica.
Ce vom face noi: asteptam sa inregistram toate rezultatele, asa cum sunt prevazute etapele, deci dupa contestatii, dupa care vom porni analize pe palier national in MECTS, vom cere ca la nivelul fiecarei scoli, la nivelul judetului sa avem termene pentru a incerca sa remediem aceasta situatie.
Nu mi se pare normal sa-i sanctionam pe elevii si pe parintii lor.
Vom incerca sa vedem, am si vorbit cu domnul prim-ministru si este posibil, ordonanta privind modificarea examenului de Bacalaureat promovata de Guvernul Boc se afla pe masa Comisiei de invatamant din Senat.
Cred ca pentru un asemenea moment de o importanta mare pentru societate, Senatul merita sa-si incheie vacanta mai repede sau sa organizeze o sesiune extraordinara in asa fel incat ceea ce gandim noi sa putem sa punem intr-o lege si sa putem sta cu fruntea sus dupa examenul anului viitor
Nu ma astept sa putem face minuni intr-un an de zile.
Masurile nu se vor referi doar la cls a XII-a. Este vorba despre masuri remediale pentru aducerea elevilor la standardele pe care le impune nivelul liceului.
Vom lua masuri urgente pentru sesiunea august: vom cere scolilor sa organizeze cursuri remediale. Este obligatia scolii sa isi ajute elevii. Subiectele nu vor fi usoare, ele sunt facute, nu putem sa le modificam.
Stelian Fedorca, secretar de stat pentru invatamantul preuniversitar, a declarat ca una dintre propunerile sale este ca angajatorii sa nu mai ia in calcul la stabilirea salariului Bacalaureatul. Mai exact, Fedorca a sustinut ca certificatele de competente dobandite de elevi la finalul liceului ar trebui sa fie echivalente diplomei de BAC, la salariu.
Adaugă comentariu nou