Echipajele de la Ambulanță au intervenit la aproape 400 de solicitări, de Crăciun! Puteți conta pe noi: vom fi și în cumpăna dintre ani la datorie!
În acest an, perioada de Crăciun a fost o perioadă relativ calmă, datorită și contextului epidemiologic special pe care îl traversăm. Ca întotdeauna, personalul SAJ-BN s-a aflat la datorie, în prima linie, asigurând în flux continuu preluarea solicitărilor medicale, coordonarea echipajelor operative din teren, acordarea de asistență medicală de urgență, asigurarea de transport sanitar, acordarea de consultații de urgență la domiciliu și recoltarea de probe biologice. Capapacitatea intervențională/tură/județ a însumat, în Dispeceratul Județean Integrat, un asistent medical coordonator; 2 operatoare-registratoare de urgență, iar în teren - 1 echipaj tip C2, cu medic; 12 echipaje tip B2, cu asistent medical; 1 echipaj consultații la domiciliu (ACD), cu medic; 1 echipaj de transport neasistat (A1/A2), cu ambulanţier.
În cele 4 zile/8 ture de lucru, Dispeceratul Județean Integrat a gestionat și alocat echipajelor de intervenție ale SAJ-BN un număr total de 398 solicitări (83,2%), dintre care 326 (65,6%) urgențe medico-chirurgicale; 37 (9,3%) consultații la domiciliu și 35 (8,8%) transporturi sanitare neasistate.
Echipajele operative SAJ-BN au derulat, în medie, 37 intervenții pe tură. Numărul mai redus de intervenții/tură față de anii precedenți (față de 2019 mai puțin cu 8% și față de 2018 mai puțin cu 5%) se poate datora și faptului că, datorită măsurilor de dezinfecție și decontaminare, timpii medii de intervenție s-au alungit.
Vârful activității a fost înregistrat în tura de zi din 26.12.2020, când s-a asigurat managementul integrat al unui număr de 77 solicitări /12 ore, calculat la toate tipurile de misiuni operative din teren.
Cazuistica a fost cea specifică sezonului, la care s-au adăugat solicitările specifice pandemiei SARS CoV2. Din categoriile de misiuni derulate de SAJ-BN nu au lipsit nici accidentele (rutiere și alte categorii), dar niciuna nu a fost cu urmări grave sau ieșite din comun.
Tuturor cetățenilor din județul Bistrița-Năsăud le dorim un An Nou cu sănătate, belșug și mii de împliniri.
Puteți conta pe noi: vom fi și în cumpăna dintre ani la datorie!, transmite managerul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi.
Citiţi şi:
- Ambulanţa a intervenit la aproape 300 de cazuri, de Revelion! 69 de persoane testate pentru CoVid!
- Peste 440 bistriţeni au solicitat intervenţia echipajelor medicale, de Paşti
- Peste 460 de solicitări medicale, în minivacanţa de Revelion! În top, afecţiunile digestive
- Peste 300 solicitări medicale de Paşti în judeţ! În peste 70% din cazuri a intervenit Ambulanţa
- Sărbători relativ liniştite, cu 228 cazuri, pentru echipajele medicale de urgenţă!
Adaugă comentariu nou