Ediţie jubileu a Regelui brazilor

Consiliul Local şi Primăria Prundu Bârgăului, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, organizează, în perioada 14-16 august, cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folcor „Regele Brazilor”. După cum ne declară directorul festivalului, prof. Leon Raţiu, manifestarea va include sâmbătă, o şedinţă tehnică, iar duminică, de Sf. Mărie, vor fi cele mai importante evenimente. Acestea debutează la ora 13.00, cu parada portului, pe traseul RAAL, Parcul cu Castani, urmând, de la ora 13.30, deschiderea oficială. De la ora 14.00, în faţa unui juriu de specialitate, vor evolua formaţiile din Republica Moldova, Bulgaria, Ucraina, Suceava şi Bistriţa-Năsăud, iar de la ora 20.00, va avea loc Gala formaţiilor şi înmânarea cupelor. La ora 23.00 este planificat un foc de artificii. Festivalul se va încheia luni cu o vizită în Pasul Tihuţa, la mănăstirea de aici, la crucea care face legătura dintre Transilvania şi Moldova, precum şi la Castelul Dracula.

Cu acest prilej va fi lansat şi volumul „Un brad intrat în legendă - Regele Brazilor în literatură şi folclor” semnat de scriitorul Niculae Vrăsmaş, care adună date importante despre cel mai important festival din această zonă a judeţului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5