Educaţia prin film documentar

Acum, în preajma Zilei Europei, Casa de Cultură a Sindicatelor (director Alexandru Câţcăuan), găzduieşte a treia ediţie a proiectului intitulat „Educaţia prin film documentar”. Proiectul este organizat de Casa Corpului Didactic Baia Mare, redactorul acesteia, Nicoară Mihali ne spune că este al treilea an când colaborează cu instituţia similară din Bistriţa-Năsăud. În primii doi ani au fost puse în discuţie teme pentru educaţia din alte ţări, acum, UNESCO a declarat Anul Internaţional al Artei – Sperando – Copiii Apei. Apa – element primordial al vieţii, ca şi mediul de altfel, trebuie protejat ca atare pentru supravieţuirea noastră, a tuturor. S-au dat şi câteva exemple deosebit de concludente. Astfel, copiii din Africa (Senegal, Maroc), înainte de a merge la şcoală fac câte 6 km pe jos dus-întors spre a aduce bidoane cu apă în spate pentru hrana familiei lor şi apoi pleacă la şcoală. Sau un alt exemplu, în Guadelupe (Caraibe), copiii îmbracă costume de scafandrii, înoată pe fundul oceanului şi luptă să protejeze perdelele de corali pentru a atrage atenţia asupra necesităţii apărării mediului acvatic.
Elevii bistriţeni implicaţi în acest proiect au vizionat filmul „Zăpada tăcută”, unităţile şcolare implicate fiind şcolile generale „Lucian Blaga”, Generală nr. 1, „Ştefan cel Mare”, „Avram Iancu” şi colegiile „Liviu Rebreanu” şi „Andrei Mureşanu”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5