Educatoarele din Bistriţa, în schimb de experienţă în Banat

Parteneriatul şcolar multilateral Comenius “De la poveştile europene cu animale la scrierea comună a unor poveşti” şi-a derulat ultima reuniune de proiect la Şcoala Gimnazială Sînandrei, jud. Timiş.
La această întâlnire, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 3 Bistriţa a fost reprezentată de şapte cadre didactice: Ionela Camelia Lazea, Georgeta Ganea, Andra Cadar, Valentina Florea, Ana Maria Telcean, Maria Fetti şi Crina Clapou, coordonatoarea proiectului. Alături de cei 40 de profesori din cele şapte ţări partenere: Franţa, Italia, România, Grecia, Polonia, Turcia şi Ţara Galilor, educatoarele participante s-au implicat activ în toate acţiunile derulate pe parcursul reuniunii. Asistenţele la clasă şi vizitarea grădiniţei au condus la formarea unei imagini de ansamblu despre sistemul de învăţământ românesc, iar primirea călduroasă făcută de Primăria Sînandrei şi Biserica ortodoxă din localitate au întărit ideea de ospitalitate a Banatului. Atelierele de lucru s-au derulat pe grupuri formate după vârsta copiilor implicaţi în proiect şi au avut ca temă finalizarea aspectului cărţilor de poveşti scrise în comun, distribuirea sarcinilor pentru persoanele-resursă din şcolile partenere, schiţarea conţinutului pentru raportul final şi evaluarea activităţii copiilor şi a cooperării între profesorii implicaţi. S-au vizitat Herghelia Herneacova şi Cramele Recaş, dar şi punctele turistice importante din oraşul de pe Bega, Timişoara, ne transmite coordonator proiect, prof. Crina Clapou.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5