Elena M. Cîmpan: Poeme de Anul Nou, 2023

Anul Nou

Anul Nou își face apariția într-un colț de pădure

Mergeți să-l vedeți, să-l așteptați

Cum își scoate capul din pământ -

Cât ei sunt ocupați cu muzica și cu dansul

Cu șampania și cu discursurile

Cu jocurile și cu artificiile

Cu multe vorbe goale, stricate,

Ca niște lemne uitate în ploaie și putrezite

Înainte să ardă -

Spre acel colț de pădure

Mergeți înainte ca să bată miezul nopții

Atunci zilele pornesc spre noi

Și noi pornim spre ele, cu brațele deschise,

Cu brațele pline de zile

El, Anul Nou, Anul Viu, răsare din pământ

Și crește, crește, crește,

Până ce ne acoperă și îl dăm deoparte

Îl îndepărtăm ca pe-o coajă -

Mergeți în acel loc de pădure

Nu sunt mulți cei care-l văd

Nu sunt mulți cei care-l așteaptă așa

Nu sunt mulți cei care-l privesc îndelung

Încă de la început -

Nici nu-i departe locul unde se ivește Anul Nou

De aici, de unde stăm noi,

E un sfert de oră de mers pe jos

E sfertul la care se opresc  ceasornicele din turn

Ca să anunțe că mai e puțin

Să fim pregătiți

De aceea vă spun

Mergeți să vedeți Anul Nou cum apare

Momentul nu e de pierdut

Clipa din care se desfac zilele anului

Și nopțile anului

Cele numărate și cele nenumărate

Anul Nou iese din pământ și îl cutremură

Tremură cerul și stelele

Și inimile oamenilor atinse de vreme -

Lăsați mesele pline

Noaptea nu se mănâncă

E scris în cartea cu vise

Mai ales în noaptea dintre ani

Mergeți în acel colț de pădure

Așteptați pe coridoare

Și alegeți lemnul cel bun

Din care să faceți masă tăcerii

Poartă sărutului și coloană fără de sfârșit...

 

Noapte cu lupi

 

E noaptea dintre ani

Când pornesc lupii prin lume

Sunt cei mai blânzi

Intră pe poartă, deschid ușa, fereastra

Sunt lupii cei liberi

Ce pot zbura cât vezi cu ochii

Prin aer se văd urmele lupilor de la început

În noaptea dintre ani

Nimeni nu se teme de ei

Să vezi cum oamenii îi mângâie pe spinare

Și ei nu mai vor să fie lupi singuratici

E noaptea întâlnirilor dintre lupi

A vizitelor atât de rare

Dintre ei, mulți lupi se rătăcesc prin ceață

Și foarte puțini mai ajung în lumină

La capătul anului...

 

Anul Nou, cu întârziere

 

Dacă nu scriu o poezie

În prima zi din an

Parcă nici nu vine Anul Nou

Odată, s-a întâmplat să întârzie

Nu aveam nicio idee

Nu se lega niciun text

Și mă uitam în jur la cei care sărbătoreau

Iar la mine nu era nici Anul Nou, nici Poezie

Cu o întârziere de câteva zile

Cât oamenii se mai salută cu La Mulți Ani

Am reușit să ajung din urmă

Coloana ce-a intrat deja în alt timp

Purtam în buzunar foaia scrisă mărunt

Cu cerneală neagră

Ca pe un bilet de intrare

Ce nu poate să lipsească la Anul Nou...

 

Poezia dintre ani

 

Visez la vremea în care

Poezia va urca pe scenă

La cumpăna dintre ani

Ea însăși o cumpănă

Și când oamenii ieșiți pe stradă

Vor asculta în liniște fiecare vers

Și vor aplauda la final

Așa cum aplaudă muzica

Și unii vor ști pe de rost versuri

Și vor pleca acasă cu ele în gând

Visez la vremea în care

Poezia va uni anii

Așa cum unește și inimile

De Anul Nou, un concert de poezie

Un târg de carte, un mare festival

De început de an

Visez la poezia de la miezul  nopții

Care să fie rostită de toți oamenii deodată

Măcar în noaptea dintre ani

Poate că acea poezie nici n-a fost scrisă

Și de aceea

Visez...

 

Urare

 

Nu e nevoie decât de o inimă

Care să bată

Nu e nevoie decât de un ceas

Care să sune

Nu e nevoie decât de un prag

Care să fie trecut

Nu e nevoie decât de un sfârșit

Pentru un nou început...

 

Calendar

 

E Anul Nou

Și vin acasă cu un calendar

Frumos înfășurat

Ca un palimpsest

Mergeam pe stradă cu calendarul

Și aveam grijă să nu-l stric

Să-i fac urechi de hârtie

Sau să-l scap și să se spargă

Să se împrăștie zilele

Pe jos

Mergeam

Ca și cum în mână țineam o lumânare

Atentă să nu se stingă

Așa, cum se vine cu lumina de Paști

Am adus calendarul acasă

Cu nerăbdare îl desfac și încep să-l citesc

Ca pe o carte de telefon, nume după nume,

Fiecare dintr-un loc, cu detalii

Și mă gândesc de ce nu au

Sfinții și sfintele câte un număr

În dreptul lor

Să primească din când în când câte un apel

De pe pământ, la nevoie –

Citesc calendarul de zile și nume

Ca pe o listă închisă

Ce-au făcut ei să fie în canon?

Ce n-au făcut ceilalți

Care nu sunt în canon?

Am înțeles că

Anul e ca o lună, luna ca o săptămână

Săptămâna e ca o zi

Și ziua ca un ceas...

 

Fierăstrăul

 

În Ajun de Anul Nou, în ultima zi din an,

Tatăl meu tăia lemne

Să fie de sărbători, să ajungă

Pentru frig, pentru ger,

Eu credeam că taie lemne

Pentru tot anul următor

Așa-mi păreau de multe -

Mergeam să-l ajut

Prindeam mânerul rece al fierăstrăului

Și trăgeam într-un  ritm greu de repetat

Mâna obosește și doare

Curg apele

E greu și în doi

E mai greu de unul singur

Să nu apeși, să știi să lași pe celălalt

Un joc de la unul la altul

Un dialog –

Nu vorbeam mult pentru că nu ne auzeam

În pauza cât schimbam lemnul

Doar câteva cuvinte

De obicei precise și bine transmise

Apoi  nu se auzea decât dialogul lemnului

Cu fierăstrăul, al fierăstrăului cu lemnul...

 

Tăcere, ca nicăieri

 

Așa o tăcere ca-n satul acela

N-am mai întâlnit

Spune preotul plecat de câțiva ani

Într-o altă parohie

De parcă cineva ar umbla în căutarea tăcerii

De parcă tăcerea ar avea diferite feluri

Ca mâncarea

Tăcere de aperitiv, de fel principal, desert –

Preotul vorbea de satul meu

Pe care credeam că-l știu doar eu

Tăcerea e a oamenilor

Liniștea e a naturii

Când intru în sat, voci vechi și noi

Mă împresoară

Doar liniștea ce mă așteaptă

Știu că n-am mai întâlnit-o nicăieri...