Elevi de la C.N. „Liviu Rebreanu” implicaţi în „Concursul ştiinţific interşcolar Nicolaus Copernic”
O interesantă, mobilizatoare, antrenantă şi vizionară activitate desfăşoară elevii de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa, în cadrul „Concursului ştiinţific interşcolar Nicolaus Copernic”, care se derulează în perioada 19 februarie – 24 septembrie 2015, la nivel de ţară şi unde participă cele mai valoroase unităţi de învăţământ selectate după stricte criterii.
Această prestigioasă şi valoroasă acţiune este organizată de ASUR, având ca parteneri Institutul Polonez din Bucureşti, Institutul Astronomic al Academiei Române, Agenţia Spaţială Română (RoSa), ESERO România şi Agenţia Spaţială Europeană, evenimentul fiind sponsorizat de System Plus, partener HP şi Dell în România.
Tema abordată la acest concurs este: Cum a apărut şi cum evoluează Universul? Ce descoperiri ne-au permis înţelegerea Universului?, întrebări la care elevii sunt solicitaţi să răspundă, cu argumente şi cu creaţii proprii, în viziunea lor şi într-o manieră inedită.
Acest solicitant concurs se desfăşoară pe mai multe etape, una dintre etape, obligatorii, constă în realizarea unei expoziţii pe tema dată, o superbă expoziţie realizată cu brio de elevii CN „Liviu Rebreanu”, se află pe holul central al colegiului, reprezentativă şi relevantă.
Echipa de elevi a C.N. „Liviu Rebreanu”, implicată în eveniment, este coordonată profesionist şi profesional de către un colectiv de cadre didactice inimos şi buni psiho-pedagogi, alcătuit din prof. Carmen Ilea, prof. Violeta Griga şi prof. Liana Ţirău, care au reuşit performanţa de a prezenta, în cadrul expoziţiei, într-o manieră inedită, evoluţia Universului de la momentul iniţial - Big Beng - până în prezent.
De menţionat că C.N. „Liviu Rebreanu” s-a calificat pentru această competiţie datorită muncii deosebite depuse de elevii din clasele IX-XII, pe care merită să-i enumerăm: Oana Suciu, Sorina Joja, Miruna Jarda, Alexandru Frătean, Andreas Someşan, Miruna Vlad, Andreea Leşan, Larisa Stupinean, Mădălina Bodiu, Ariana Puccio, Melania Năşcuţiu, Alexandra Căluşeri, Patricia Marga, Andreea Biro, Andrei Benţa, Raul Berari, Cătălin Cătana, Antoniu Şipoş şi Tudor Ivaşcu, care au reuşit să prezinte, în cadrul expoziţiei, una dintre misiunile spaţiale, care a contribuit la cunoaşterea Universului.
Elevii Colegiului Naţional „L. Rebreanu” au fost sponsorizaţi, pe plan local, de către SC Multimaximex SRL Bistriţa.
Şi vorba unui cosmopoet bistriţean, salutul cosmic: „Stelele în ochi!”
Citiţi şi:
- La Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, „Space connecting US” – Spaţiul ne uneşte
- COLEGIUL NAŢIONAL “LIVIU REBREANU” BISTRIŢA OBŢINE REZULTATE ONORABILE LA FAZA NAŢIONALĂ A OLIMPIADEI DE LIMBĂ GERMANĂ
- Zece elevi cu primele trei medii la Evaluare Naţională şi Bacalaureat şi 6 sportivi şi antrenori, premiaţi de Consiliul Judeţean
- Patru medalii de bronz la Olimpiada Naţională de Informatică pentru liceenii de la colegiile Liviu Rebreanu şi George Coşbuc!
- Vezi lista elevilor premiaţi la olimpiadele şcolare naţionale! Felicitări tuturor
Adaugă comentariu nou