Elevii INFOEL-iști confirmă tradiția performanței în domeniul tehnic: locul I la Concursul Național „Știu și Aplic”
Mar, 06/09/2026 - 12:01
Două nume, o performanță remarcabilă pentru Colegiul Tehnic INFOEL din Bistrița. Robert Darius Sălăgean și Alejandro Ștefan Strugari, din clasa a XI-a G, profil Electric, au reușit să se impună în fața echipelor din întreaga țară, confirmând încă o dată valoarea pregătirii tehnice și seriozitatea cu care elevii renumitei școli bistrițene abordează competițiile de specialitate. Echipajul coordonat de profesorii Sanda Naroși și Constantin Rusu au cucerit locul I la etapa națională a Concursului „Știu și Aplic- Securitatea și Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile școlii”, desfășurată la finalul lunii mai, la Iași.
Victoria elevilor bistrițeni vine după locul II obținut anul trecut, confirmând nu doar progresul personal, ci și forța unei școli care performează constant la nivel național, încă din anul școlar 2013-2014.
Performanțele din acest an se înscriu într-un șir impresionant de rezultate la același concurs, încă din perioada 2013–2014, când liceul a câștigat locul I la etapa națională, în cadrul proiectului „Valențe culturale ale securității și sănătății în muncă”.
De atunci, elevii coordonați de profesori cu activitate prestigioasă în domeniul tehnic de la INFOEL au mai obținut locul III la națională (2017), premii speciale pentru cea mai mare notă la proba scrisă, 4 ani consecutivi locul I la etapa județeană, locul II la națională (2023–2024), iar acum din nou locul I la națională.
Aceste rezultate confirmă că INFOEL este cel mai constant și performant liceu din județul nostru în domeniul SSM, cu o tradiție de peste un deceniu în formarea unei culturi a prevenției și responsabilității.
Reamintim ca performanța elevilor premianți și în acest an este rezultatul unei pregătiri riguroase coordonate de profesorii: Constantin Rusu și Sanda Gabriela Rus-Naroși, aceștia continuând tradiția începută în urmă cu peste 10 ani, când profesorul Rusu Constantin coordona echipajele care au adus primele trofee naționale INFOEL-ului.
Concursul „Știu și Aplic” este organizat anual de Inspecția Muncii și Inspectoratele Școlare Județene, având ca scop dezvoltarea unei culturi a securității și sănătății în muncă în rândul elevilor din liceele tehnologice.
INFOEL a demonstrat, an de an, că pregătește elevi responsabili, bine instruiți și competitivi, capabili să performeze la nivel național.
Citiţi şi:
- Elevii de la INFOEL confirmă și în acest an tradiția performanței la Olimpiadele și Concursurile Naționale din aria Tehnologică
- Elevii infoelişti – locul I la concursul naţional ”Ştiu şi aplic”
- Elevii de la INFOEL, din nou pe podium la Concursul Național „Știu și Aplic”
- Bistrița, prin elevii de la Colegiul Tehnic Infoel, pe podium la Olimpiada Națională de Tehnologii
- ELEVII INFOELIȘTI PREMIAȚI LA CONCURSUL NAȚIONAL ”ȘTIU ȘI APLIC”

Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 10:32
Minerul Rodna-Sportul Beclean 8-1 Mar, 09:16
Liga 4. Minerul Rodna, scorul etapei. Livezile și Maieru, singurele echipe cu maximum de puncte Mar, 08:19
Împăratul bizantin Heraclie – primul cruciat Cultura
„Școala este doica stearpă a vieții”, a spus un om cu multă școală, iar vorba aceasta merită să...
Comentarii
George Carp -
Mar, 11:03
La multi și frumoși ani, domnule Aurel Podaru, sunteti un OM cu totul deosebit! Dan Popescu
Șugar Liviu -
Lun, 15:59
Mulți ani cu sănătate, dle Podaru!
Rus Augustin -
Dum, 20:56
STIMATE DOMNULE DOREL COSMA,
Ca unul care ați văzut lumea, nu cu indiferență, ci cu un simț...
La mulţi și binecuvântați ani artistului și creatorului popular Virginia Linul, doctor în etnologie!
Șugar Liviu -
Vin, 14:21
Felicitări , stimată doamna ! Pentru perseverenta și dăruire!
Rus Augustin -
Joi, 21:17
Pentru fiecare dintre noi, anii de școală capătă semnificații deosebite de care ne amintim toată...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Victor-Alexandru Brici, preot paroh la Lunca Ilvei.
În zi de naştere, adresăm calde urări aniversare domnului ADRIAN PAŞCU, director/coregraf al Ansamblul Profesionist "Dor Românesc" de la Centrul...
Scriitorul Aurel Podaru, din Beclean, împlinește 85 de ani – un frumos și impor






















Adaugă comentariu nou