Elevii infoelişti – locul I la concursul naţional ”Ştiu şi aplic”

Prof. Rusu Constantin

În anul şcolar 2013-2014 în perioada noiembrie 2013 – februarie 2014 s-a desfăşurat Campania naţională privind implementarea în sistemul de învăţământ a proiectului ”Valenţe culturale ale securităţii şi sănătăţii în muncă”. Proiectul a fost demarat de Inspecţia Muncii în colaborare cu inspectoratele şcolare judeţene, cu scopul formării în rândul tinerilor din liceele tehnologice a unei culturi de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale ( http://valente-culturale-ssm.wikispaces.com/ ).
În judeţul Bistriţa-Năsăud pentru implementarea acestui proiect au fost selectate 8 licee:
• Liceul Agricol Bistriţa – responsabil prof. Sigmirean Ioan
• Colegiul Tehnic ”INFOEL” Bistriţa – responsabil prof. Rusu Constantin
• Liceul cu Program Sportiv Bistriţa – responsabil prof. Guiu Octavian
• Liceul ”Henri Coandă” Beclean – responsabil prof. Gavrea Sandală
• Liceul ”Radu Petrescu” Prundul Bârgăului – responsabil prof. Pop Ioan
• Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa – responsabil prof. Galben Victoria
• Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil” Bistriţa – responsabil prof. Moldovan Ioan
• Liceul Tehnologic Special ”Sfânta Maria” Bistriţa – responsabil prof. Lişcan Valerica
După finalizarea acestui proiect, fiecare liceu implicat a participat cu un echipaj format din 3 elevi (dintre elevii participanţi la proiect) la Concursul Naţional ”Ştiu şi aplic” – Securitatea şi Sănătatea în Muncă se deprind de pe băncile şcolii!
În judeţul nostru, faza judeţeană a concursului s-a desfăşurat în data de 9 aprilie la Colegiul Tehnic ”Grigore Moisil” unde locul I a fost ocupat de echipa de elevi de la Colegiul Tehnic ”INFOEL” care s-a calificat la faza naţională a concursului. Echipa pregătită şi condusă de prof. Rusu Constantin a fost formată din elevii din clasa a X-a – Electronică şi automatizări: ŞIPOS DAN MIHAI, HUNYADI DARIUS EMANUEL, LUP FINEAS GABRIEL (înlocuit la faza naţională cu elevul BALMOŞ ION MARIN).
În săptămânile care au urmat domnul profesor Rusu Constantin şi domnul Inspector Şef Adjunct SSM Rodilă Gavrilă au pregătit echipa de elevi pentru probele teoretice ale concursului iar domnul Dunca Liviu administrator S.C ALL INCLUSIVE SPECIAL SRL (distribuitor echipamente de protecţie SSM) a pregătit echipa de elevi pentru proba practică a concursului.
În perioada 16-18 mai s-a desfăşurat faza naţională a concursului ”Ştiu şi aplic” la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din IAŞI. La concurs au participat 31 de echipaje din ţară şi din Republica Moldova iar locul I a fost ocupat de echipajul de la Colegiul Tehnic ”INFOEL” Bistriţa. (http://www.colegiulasachi.ro/index.html , http://www.colegiulasachi.ro/stiusiaplic.html )
Felicitări elevilor pentru performanţa obţinută, felicitări echipei care a pregătit elevii, felicitări conducerii Colegiului Tehnic ”INFOEL” care a asigurat din fonduri proprii contravaloarea deplasării şi cazării elevilor şi mulţumiri sponsorilor locali care au contribuit material la premierea elevilor: S.C. FRASINUL SRL şi SC COMELF S.A.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5