Emil Boc: „Fără sporuri de antenă şi ore suplimentare”

Premierul a pus gând rău sporurilor de care beneficiază anumiţi bugetari. Emil Boc a anunţat că dispar sporul de antenă şi cel acordat pentru cunoaşterea limbilor străine. La fel şi stimulentele acordate angajaţilor statului, care, uneori ajung să depăşească de câteva ori salariul. Premierul a precizat însă că nu se va atinge de sporul de noapte şi cel de vechime, prevăzute în Codul Muncii. Reduceri vor putea fi făcute în cazul sporurilor acordate persoanelor care lucrează în domeniul atragerii de fonduri europene, în cazul stimulentelor acordate pentru cunoaşterea unei limbi străine ori funcţie de conducere. În cazul orelor suplimentare, premierul doreşte ca acestea să nu mai fie plătite, ci recompensa să se facă în zile libere.

În Instituţia Prefectului şi în Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, sporul de antenă pentru angajaţi ajunge la 10% din salariu. Astfel, la capitolul „Salarizare, drepturi, facultăţi, indemnizaţii şi sporuri", personalul instituţiei care desfăşoară activităţi în locurile de munca ce generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvenţă, produse de emiţători pentru comunicaţii, instalaţii de microunde, instalaţii de curenţi de înaltă frecvenţă şi staţii de bruiaj beneficiază de spor pentru condiţii vătămătoare de 10 la sută din salariul de bază. Totodată, funcţionarii publici care posedă titlul de „doctor" beneficiază în plus de un spor pentru titlul ştiinţific de 15 la sută din salariul de baza dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific.

Stimulentele financiare sunt o altă ţintă a reducerilor de cheltuieli avute în vedere de guvernul Boc. „De cele mai multe ori aceste stimulente sunt de două, trei sau patru ori din valoarea salariului de bază", a spus premierul pentru Mediafax. Ministrul Administraţiei şi Internelor s-a arătat nemulţumit atât de alocările bugetare cât şi de reducerea sporurilor. „Sunt extrem de supărat din două motive: ceea ce se doreşte acum primele, sporurile şi orele suplimentare să fie diminuate ne dezavantajează foarte tare şi nu ne dă speranţe să asteptăm rezultate de la lucrătorii din MAI. În ceea ce priveşte bugetele locale, vor avea de suferit pentru că nu sunt fonduri suficiente", a declarat Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5